x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Problemuţa" lui Vanghelie, rezolvată

"Problemuţa" lui Vanghelie, rezolvată

de Aniela Nine    |    Lavinia Dimancea    |    19 Iun 2009   •   00:00
"Problemuţa" lui Vanghelie, rezolvată
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Jurnalul National

Ministrul Transporturilor a schimbat directorii de la Aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Cu numirea lui Sorinel Ciobanu la Otopeni, Berceanu a rezolvat din pix una din mai vechile "problemuţe" ale lui Vanghelie. Numai că numirea ar putea avea efect de bumerang pentru PSD, Ciobanu fiind trimis în judecată de DNA.



Directorul de la Aeroportul Otopeni, Gabriel Ţară, a fost înlocuit cu Sorinel Ciobanu, o mai veche propunere a liderului PSD Bucureşti, Marian Vanghelie. Berceanu l-a schimbat şi pe directorul Aeroportului Băneasa, în această funcţie fiind numit George Mihalcea, susţinut de PD-L .

"Am decis să schimb directorii de la aeroporturile Băneasa şi Otopeni, nu pentru că am să le reproşez ceva foştilor directori, însă eu, în general, schimb directorii buni cu unii şi mai buni", a spus Berceanu la anunţarea schimbărilor.

Potrivit ministrului, directorii vor avea o sarcina să schimbe modul de organizare a anumitor activităţi, să rezolve problemele dintre taximetrişti şi "bişniţari", să crească calitatea serviciilor şi să colaboreze pentru a finaliza fuziunea celor două aerogări. Luna trecută, Vanghelie a dat buzna în şedinţa coaliţiei pentru a cere rezolvarea unor "problemuţe" - şefia RAAPPS, TAROM şi Aeroportul Otopeni.

Atunci, din cauza unor neînţelegeri legate de numirile în funcţii, Vanghelie anunţa că va tranşa problema în coaliţie. Întrebat concret care sunt neînţelegerile, liderul PSD a răspuns: "Amestecate. Sper ca mâine să rezolvăm. Sunt un pacheţel de problemuţe, care mă frământă şi nu mai am răbdare".

PROBLEME CU JUSTIŢIA
Înscăunarea lui Sorinel Ciobanu ar putea însă să aibă efect de bumerang pentru PSD, căci noul director are probleme cu justiţia. Fost director general la Aeroportul Băneasa, Ciobanu a fost trimis în judecată anul trecut de procurorii DNA, alături de alte cinci persoane, fiind acuzat că a aprobat un schimb de terenuri între SN AIBB (Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa) şi o persoană fizică, prin care a adus societăţii un prejudiciu de peste patru milioane de euro.




Întrebat despre această situaţie, Berceanu a spus că ştia despre trimiterea în judecată a lui Ciobanu, dar că responsabilitatea revine PSD, care a făcut desemnarea. "Eu m-am uitat la CV-ul lui Ciobanu. Am auzit de chestiunea asta, dar responsabilitatea din punct de vedere a propunerii rămâne a celor care au făcut-o, a PSD-ului. Toţi au unele semne de întrebare, eu nu pot să decid în legătură cu semnele de întrebare, ci cei care l-au propus", a susţinut Berceanu.

Replica a venit imediat de la purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, care l-a cooptat pe Berceanu în eventualul prejudiciu de imagine. "Domnul Berceanu nu se poate spăla pe mâini, spunând că el doar a făcut o numire, la recomandarea sau propunerea PSD, aşa cum stipulează protocolul coaliţiei. Dacă era propus un infractor de drept comun, ce făcea, îl numea? Dacă există o problemă reală sau o suspiciune (în cazul unei numiri la recomandarea PSD - n.r.), Berceanu nu se poate face că nu există", a declarat, pentru Mediafax, Duvăz.

VÂNT DE DEMITERE
După declaraţia lui Duvăz, Berceanu a dat înapoi şi, printr-un comunicat de presă în care se declara intrigat de afirmaţiile lui Duvăz a anunţat că, în cazul în care coaliţia va considera propunerea lui Ciobanu ca fiind nulă, acesta va fi demis. Ministrul Transporturilor nu a ratat însă să sublinieze, întrebându-se dacă Duvăz ştie asta, că însuşi Mircea Geoană este cel care a semnat recomandarea de susţinere a lui Sorinel Ciobanu.

"În cazul în care această propunere de susţinere este considerată ca fiind nulă de către partenerii de guvernare, Radu Berceanu este dispus să îl schimbe din funcţie pe Sorinel Ciobanu", precizează comunicatul Ministerului Transporturilor.

×
Subiecte în articol: politic psd Berceanu ciobanu