Curtea de Apel Bucuresti a stabilit, joi, ca in cazul lui Andrei Placinta, fiul senatoarei Sorina Placinta, sa se acorde un termen pentru pregatirea apararii pentru vineri, insa in noaptea de joi spre vineri tanarul a fost internat pentru a fi operat de apendicita, au declarat surse judiciare citate de Mediafax.
Avocatul angajat al lui Andrei Placinta, Viorel Ros, nu s-a prezentat, joi, la sedinta de judecata, iar judecatoarele Iulia Ciolca (fost procuror -n.r.) si Francisca Vasile au dispus ca tanarul sa fie reprezentat de un avocat din oficiu.
La randul sau, avocatul din oficiu a solicitat cateva zile pentru pregatirea apararii, avand in vedere ca Andrei Placinta este acuzat si de infractiunea de tentativa de omor, insa instanta a decis ca urmatorul termen sa fie vineri.
Joi noaptea insa, Andrei Placinta a fost internat avand probleme de apendicita.
Razvan Andrei Placinta a fost trimis in judecata la inceputul lunii iunie 2011, de catre procurorii Parchetului Capitalei, care-l acuza de tentativa de omor calificat, talharie, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, in legatura cu un incident petrecut in 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitala.
Andrei Razvan Placinta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile in 8 decembrie 2010, in urma unei decizii a Tribunalului Bucuresti, fiind eliberat in 6 ianuarie 2011.
In prima instanta, Andrei Placinta, fiul senatoarei Sorina Placinta, a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, in cazul incidentului petrecut in 6 decembrie 2010.
Potrivit deciziei Tribunalului Capitalei, Andrei Placinta a fost condamnat la trei ani de inchisoare pentru acuzatia de tentativa la omor calificat, la un an de inchisoare pentru talharie si la sase luni de inchisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice.
Andrei Placinta urmeaza sa execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani de inchisoare, pedeapsa suspendata pe un termen de incercare de opt ani.
Pe durata termenului de incercare, Andrei Placinta terbuie sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Vrancea, conform programului stabilit de aceasta institutie, sa anunte orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste opt zile, precum si intoarcerea, sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca, sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta, potrivit deciziei instantei.
Magistratii Tribunalului Bucuersti au respins ca neintemeiata cererea lui Andrei Placinta de revocare a masurii obligarii de a nu parasi tara.
Decizia a fost atacata la Curtea de Apel Bucuresti, primul termen avand loc in 24 mai, iar in 14 iunie instanta a admis cererea de amanare pentru angajarea unui avocat, procesul fiind amanat pentru 5 iulie.