Traian Basescu este incepand de joi seara proprietarul unui acru de teren pe Luna. Cei 100 de metri patrati i-au fost facuti cadou de colegii din PNL si PD cu ocazia zilei sale de nastere, pe care i-au sarbatorit-o intr-un cadru care sa dea bine la imaginea unui prezidentiabil: la o reuniune cu reprezentantii ambasadelor si mediul de afaceri.
OANA STANCU
VECINI. Daca va dori sa intre in posesia terenului, Basescu va fi vecin cu Gigi Becali
|
ATENTII. Liderul ADA si-a luat actul de proprietate pentru terenul pe Luna, afirmand insa ca nu are nici o intentie sa calatoreasca pana acolo ca sa-si vada proprietatea. "Sunt convins ca cei din PSD vor sa ma vada acolo, dar asta va fi singurul teren pe care i-l fac cadou lui Adrian Nastase", a intors-o Basescu. In cazul in care ar decide totusi sa intre in posesie, Basescu ar fi vecin si cu alti politicieni, precum Gigi Becali si Dumitru Sechelariu. El a mai primit o agenda electronica ultimul racnet, un set de stilouri Mont Blanc, preferatele sale, si numerosi ardei iuti pentru adversarii politici. Cadoul din partea sotiei a venit la purtator, intrucat Basescu s-a prezentat cu un costum nou-nout si o cravata care pentru prima data nu avea nodul stramb. In usa, fiica sa Ioana isi astepta tatal cu un trandafir alb si o punguta cu un cadou personal. Pe specificul profesional al lui Traian Basescu, si tortul facut cadou de organizatori a fost o pluta uriasa.
Citește pe Antena3.ro