Uniunea Salvaţi România va redepune la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor solicitarea de a se înfiinţa o comisie de anchetă cu privire la subminarea intereselor economice şi strategice ale ţării, în urma adoptării OUG 114/2018, a declarat luni liderul deputaţilor USR, Cristina Prună.
"USR, alături de PMP şi deputaţii Pro România au depus săptămâna trecută o cerere de comisie de anchetă pentru subminarea intereselor economice şi strategice ale României, anume această ruşinoasă OUG 114 care a fost dată în decembrie anul trecut. Astăzi (luni - n.r.), domnul Iordache a propus respingerea acestei comisii de anchetă pe motive procedurale efectiv stupide şi deputaţii ALDE, PSD, UDMR şi de la grupul minorităţilor au votat pentru respingerea acestei comisii de anchetă. Nu ne vom lăsa bătuţi, vom redepune această comisie de anchetă pentru ca ea să ajungă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor", a spus Prună, la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că această comisie de anchetă a fost respinsă pentru că celor de la guvernare le este teamă că adevărul va ieşi la iveală, mai exact că OUG 114/2018 a fost dată iniţial "cu dedicaţie" pentru anumite companii furnizoare de gaze naturale.
AGERPRES