x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD a bătut în cuie Guvernul din umbră

PSD a bătut în cuie Guvernul din umbră

de Diana Lazăr    |    28 Noi 2016   •   15:30
PSD a bătut în cuie Guvernul din umbră

Campania electorală a ajuns abia la jumătate, însă în partide a început bătălia pentru funcţiile din viitorul Executiv. Social-democraţii au deja un Guvern din umbră, deşi nu au oficial un nume de premier. Liberalii, în schimb, ştiu sigur că vor merge pe mâna lui Dacian Cioloş, dar sunt nevoiţi să împartă posturile din Cabinet cu USR-ul lui Nicuşor Dan.

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat în repetate rânduri că partidul său nu va anunţa numele viitorului premier înainte de alegerile din 11 decembrie pentru că în campanie doreşte să se discute despre programul de guvernare, nu despre persoane. Ezitările nu au făcut altceva decât să întărească zvonurile potrivit cărora Dragnea însuşi va fi nominalizarea PSD pentru acest post în pofida condamnării penale pe care o are. În plus, preşedintele social-democraţilor şi-a construit în ultimele luni un profil de premier printr-o atitudine neutră la adresa justiţiei, prin contrele directe cu Dacian Cioloş şi Klaus Iohannis, ignorând conducerea PNL, prin lansarea programului de guvernare al partidului şi prin vizitele externe (cele mai recente în Austria şi Suedia) în încercarea de a câştiga sprijinul statelor europene.

 

Planul PSD de albire a lui Dragnea

Cum vor vinde social-democraţii acestă propunere, în condiţiile în care preşedintele Iohannis a spus clar că nu va desemna un premier cu dosar penal? Surse din PSD au declarat pentru Jurnalul Naţional că principalul argument adus în favoarea lui Dragnea va fi faptul că nu are o condamnare pentru corupţie şi că Instanţa supremă nu a dispus vreo măsură complementară care să-i interzică să ocupe funcţii publice numite sau alese. Un alt argument pe care-l vor invoca social-democraţii va fi asemănarea situaţiei lui Dragnea cu cea a lui Alain Juppe, fostul premier francez, condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, care are şanse mari să ajungă acum candidatul dreptei la preşedinţia Franţei. Toate acestea vor fi posibile doar dacă PSD va câştiga alegerile la o distanţă confortabilă de principalul adversar, PNL. Strategii din Kiseleff 10 susţin că la un scor de 42% pentru PSD, formaţiunea va ajunge să ia 50% dintre mandatele din Parlament după redistribuire. Pe acest scenariu optimist, PSD nu are nevoie decât de minorităţile naţionale pentru a face majoritatea.

 

Cabinetul din Kiseleff e gata

Dacă în privinţa premierului social-democraţii au deocamdată un singur nume, în privinţa ministerelor partidul are de unde alege. Liviu Dragnea le-a spus colegilor săi la CEx-ul din Tulcea să nu-şi facă lobby pentru posturile de ministru, însă ulterior a dat de înţeles că cei care vor munci la elaborarea programului de guvernare, vor fi cei cooptaţi în Guvern. Dacă ţinem cont de acest criteriu, Mihai Tudose ar fi ministru al Finanţelor sau al Economiei în viitorul Cabinet PSD. Ministerul Transporturilor ar urma să fie ocupat de Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD. Fifor a mai fost propus pentru acest post în Guvernul Ponta, dar a fost respins de preşedintele Traian Băsescu. Justiţia ar urma să-i revină lui Robert Cazanciuc, căruia Liviu Dragnea i-a dat mână liberă să lucreze la programul pe acest domeniu. Ministerul Sănătăţii ar putea fi preluat de profesorul Ionel Sinescu sau de profesorul Florian Popa, ambii medici reputaţi care au contribuit la programul de guvernare al PSD. Educaţia ar putea fi condusă de Mihnea Costoiu, fost ministru al Cercetării. Însă, la programul partidului pe acest domeniu au mai lucrat Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu. Munca i-ar reveni Rovanei Plumb, în timp ce ministerul Fondurilor Europene ar fi preluat de Marius Nica. Apărarea şi Internele sunt disputate de deputaţii Gabriel Vlase şi Georgian Pop, iar Ministerul Tineretului şi Sportului de Gabriel Petrea, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PSD. Agricultura ar putea fi condusă de deputatul Gheorghe Şimon sau de fostul preşedinte al CJ Olt, Paul Stănescu, ambii apropiaţi de Liviu Dragnea. Ionuţ Vulpescu s-ar putea întoarce la Cultură, iar Florin Jianu la IMM-uri. La ministerul de Externe s-ar putea întoarce Titus Corlăţean, artizanul votului din diaspora la prezidenţialele din 2014, dar şi Ana Birchall vizează acest post.
 

Guvernul PNL

Liberalii nu stau nici ei degeaba. Şi în culisele din Modrogan se împart funcţiile din viitorul Cabinet condus de Dacian Cioloş. Cum însă şansele liberalilor de a face singuri majoritatea sunt extrem de scăzute, membrii PNL vor avea mai puţine ministere şi posturi din eşalonul secund. Cel mai probabil, Guvernul PNL va fi unul de coaliţie împreună cu USR şi UDMR. Mai mult, câţiva dintre tehnocraţi ar rămâne pe poziţii în eventualitatea în care Cioloş va rămâne la Palatul Victoria.

 

Guvernul PSD

Liviu Dragnea - PREMIER
Mihai Fifor - TRANSPORTURI
Mihai Tudose – FINANŢE / ECONOMIE
Marius Nica - FONDURI EUROPENE
Robert Cazanciuc - JUSTIŢIE
prof. Ionel Sinescu/ prof. Florian Popa - SĂNĂTATE
Gabriel Vlase - INTERNE/APĂRARE
Georgian Pop - INTERNE/APĂRARE
Rovana Plumb - MUNCĂ
Florin Jianu - IMM şi TURISM
Mihnea Costoiu, Liviu Pop, Ecaterina Andronescu - EDUCAŢIE
Ionuţ Vulpescu - CULTURĂ
Titus Corlăţean, Ana Birchall - EXTERNE
Gheorghe Şimon/ Paul Stănescu - AGRICULTURĂ
Gabriel Petrea - TINERET ŞI SPORT
 

×