x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD, atacat pe la spate de liderii UDMR

PSD, atacat pe la spate de liderii UDMR

de Marius Gîrlașiu    |    30 Ian 2017   •   15:01
PSD, atacat pe la spate de liderii UDMR
Sursa foto: Diana Oros

Deşi au semnat un protocol de colaborare parlamentară cu PSD-ul lui Liviu Dragnea, liderii UDMR au ieşit la atac pe tema ordonanţelor privind graţierea şi modificarea legislaţiei penale. Kelemen Hunor susţine că guvernarea PSD-ALDE n-ar fi trebuit să înceapă cu o astfel de temă, iar subiectul a fost abordat greşit de Cabinetul Grindeanu.

 

Reuniţi sâmbătă, la Târgu Mureş, în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali, liderii UDMR nu s-au ferit să critice cele două ordonanţe ale Guvernului referitoare la graţiere şi modificarea codurilor penale. Asta deşi, teoretic, PSD şi ALDE sunt aliaţii Uniunii în Parlament, după protocolul semnat de UDMR cu liderii coaliţiei de guvernare în urma alegerilor din 11 decembrie. “Sunt convins că Guvernul actual s-a apucat de această problemă într-o manieră eronată. Nu trebuia să înceapă guvernarea cu acest subiect. Vă pot spune cu sufletul liniştit că această cale este una greşită, este una proastă”, a spus preşedintele Kelemen Hunor. “Dacă statul la un moment dat, dacă Parlamentul adoptă o lege a graţierii, atunci eu cred că procedează greşit sau dacă preşedintele acordă individual atunci se poate, dar o astfel de situaţie nu se poate face prin ordonanţe şi asumarea răspunderii şi, indiferent cât de ciudat vă sună, Parlamentul trebuie să adopte o lege în acest sens”, a mai precizat liderul UDMR. “Obiectivul nostru principal, al echipei care conduce preşedinţia executivă a UDMR, este ca până în 2019 să avem cea mai performantă şi cea mai modernă organizaţie politică din România.”, a spus Balint în faţa reprezentanţilor unionali.

 

Kelemen Hunor, preşedinte UDMR: Este greşită acea poziţie a Guvernului actual să modifice Codurile prin ordonanţă pentru că, ori de câte ori s-au făcut modificări ocolind Parlamentul, întotdeauna s-au născut probleme.

 

×