Victor Ponta a anunţat că juriştii PSD lucrează la elaborarea unei plângeri penale împotriva preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, pentru abuz în serviciu, fals şi uz de fals, dupa votul ilegal pe Legea pensiilor.
"Am contestat acolo pe loc votul, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă. Vom arăta Parchetului stenogramele care dovedesc că Anastase a furat, iar Mircea Duşa a precizat că lucrările se desfăşoara îin lipsă de cvorum. Este vorba de o fraudă publică", a declarat Ponta.
Prin intermediul unei scrisori, PSD a solicitat preşedintelui Traian Băsescu ca până marţi, înainte de plenul comun al celor două Camere, şeful statului să-şi exprime un punct de vedere faţă de votul asupra Legii pensiilor.
"Vom adresa o scrisoare lui Băsescu în care vom face apel ca preşedintele să îşi exercite atribuţiile făcând referire clară la votul fraudulos sub egida lui Anastase.
Fiind prezenţi doar 80 de deputaţi, au fost număraţi 170 a comis o infracţiune. Vom fi părtaşi la fraudă dacă acceptam acest lucru. E vorba de furt în Parlament, iar preşedintele trebuie să aibă o reacţie foarte clară şi să refuze să promulge aceasta lege", a declarat liderul social democrat.