x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD: Emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru anularea majorării alocaţiilor de la 1 iulie contravine Constituţiei

PSD: Emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru anularea majorării alocaţiilor de la 1 iulie contravine Constituţiei

16 Iun 2021   •   16:49
PSD: Emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru anularea majorării alocaţiilor de la 1 iulie contravine Constituţiei

PSD a atras atenția, miercuri, că Guvernul că nu are dreptul să emită o ordonanţă de urgenţă pe tema alocaţiilor pentru copii, întrucât un proiect de lege cu un conţinut similar se află în prezent în stadiul final al dezbaterii parlamentare, scrie Agerpres.

"În aceste condiţii, dacă s-ar emite o ordonanţă de urgenţă pe acest subiect, Guvernul s-ar transforma într-o autoritate legiuitoare, încălcând prevederile constituţionale de la art. 61 alin. (1) conform cărora Parlamentul este 'unica autoritate legiuitoare a României'. Prin urmare, Guvernul are obligaţia constituţională de a se abţine să intervină în procesul legislativ privind reglementarea alocaţiilor pentru copii. PSD aminteşte că există mai multe decizii ale Curţii Constituţionale (...) care interzic în mod explicit Guvernului să intervină în modificarea unor legi care deja se află în dezbatere parlamentară, întrucât, printr-un astfel de demers ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, iar Executivul şi-ar aroga o competenţă constituţională care nu-i aparţine", se arată într-un comunicat de presă.

Social-democraţii mai spun că, având în vedere că în Camera Deputaţilor se află în dezbatere Legea de aprobare a OUG 123/2020 privind alocaţiile pentru copii, emiterea de către Guvern a unei alte ordonanţe pentru modificarea aceluiaşi act normativ ar reprezenta "un atac frontal împotriva Constituţiei şi a statului de drept".

"Acest atac este cu atât mai grav în contextul în care majoritatea parlamentară PNL-USR-UDMR vrea să dispună revocarea abuzivă a Avocatului Poporului, cu scopul subordonării politice a singurei instituţii care poate sesiza Curtea Constituţională în privinţa ordonanţelor emise de Guvern", se mai arată în comunicat.

×