Şefii de Consilii Judeţene ai PSD au venit ieri la Bucureşti pentru a cere socoteală lui Viorel Hrebenciuc (foto) şi conducerii centrale a partidului că nu au reuşit să impună în Parlament alegerea preşedinţilor CJ prin vot uninominal.
Şefii de Consilii Judeţene ai PSD au venit ieri la Bucureşti pentru a
cere socoteală lui Viorel Hrebenciuc (foto) şi conducerii centrale a
partidului că nu au reuşit să impună în Parlament alegerea
preşedinţilor CJ prin vot uninominal.
Baronii locali pesedişti s-au arătat practic revoltaţi că la Comisia de
Cod Electoral, unde PSD a propus un amendament în acest sens,
parlamentarii partidului nu au făcut tot ce le-a stat în putere pentru
a-l trece. "Au făcut acel amendament, dar nu l-au susţinut din toată
inima. (...) E posibil ca unora din partid, care nu au credibilitate în
faţa electoratului, să le fie frică de votul uninominal. Mie nu mi-e
frică, şi nici lui Radu Mazăre", a declarat Nicuşor Constantinescu, de
la Constanţa, recunoscând că şefii CJ au avut ieri, înainte de şedinţa
Biroului Permanent Naţional, o discuţie în contradictoriu cu Hrebenciuc
pe această temă. Marian Oprişan de la Vrancea s-a declarat şi el
revoltat că, la Comisie, nu s-a votat amendamentul privind alegerea
şefilor CJ prin vot uninominal, dar, deşi i-a cerut explicaţii lui
Hrebenciuc şi celorlalţi, a dat vina pe celelalte partide, nu pe PSD.
În prezenţa celor doi şi a altor şefi de CJ, conducerea PSD a luat din
nou în discuţie ieri chestiunea votului uninominal şi a decis că
partidul va susţine cu fermitate în continuare introducerea acestui
sistem atât pentru parlamentari, cât şi pentru preşedinţii de consilii.
"Acum suntem mulţumiţi", a declarat la final Nicuşor Constantinescu.
Cine e şeful
După mai bine de doi ani de absenţă, Adrian Năstase a revenit ieri la reuniunile de la vârf ale PSD, participând, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional, la şedinţa Biroului Permanent Naţional şi apoi la cea a departamentelor partidului. Cum pe vremea în care era preşedinte executiv a dus bătălii cu Mircea Geoană în privinţa coordonării aşa-zisului Guvern din umbră (departamentele), cei doi au încercat de această dată să delimiteze mai clar atribuţiile. Ce a ieşit: Năstase, ca şef al Consiliului, va coordona departamentele, dar Geoană, ca preşedinte al partidului, va avea "un rol firesc” în conducerea acestora, mai exact va asigura "o coordonare politică”. "Puterea” celor doi în chestiunea departamentelor nu este prevăzută clar de Statutul PSD, acesta stabilind doar faptul că departamentele sunt coordonate de un Birou format din preşedintele Consiliului Naţional, şefii departamentelor şi trei secretari. Un Regulament intern vine însă şi completează în favoarea lui Geoană: "conducerea activităţii departamentelor este exercitată de preşedintele PSD care, conform art.53 din Statut,