x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD îi cere premierului să demisioneze până la Congresul PNL

PSD îi cere premierului să demisioneze până la Congresul PNL

26 Iul 2021   •   18:00
PSD îi cere premierului să demisioneze până la Congresul PNL
Sursa foto: Gov.ro

PSD îi cere lui Florin Cîțu să-și delege atribuțiile de premier, conform legislației, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie: „Cîțu nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv”.

„PSD solicită premierului Florin Cîțu să facă un pas în spate și să-și delege atribuțiile de premier, conform legislației în vigoare, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie. Delegarea atribuțiilor de premier către un alt membru al guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alți premieri ai României. Nu credem că președintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare”, potrivit unui comunicat de presă.

Social-democrații susțin că premierul nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv.

„PSD consideră că aceasta este o soluție care ține departe guvernarea de scandalul uriaș generat de lupta pentru putere din PNL. Scandalul , în care premierul a folosit resursele Guvernului pentru campania sa din partid, precum și pelerinajul la Palatul Victoria al primarilor PNL pentru a face troc cu fonduri publice în schimbul votului pentru șefia partidului constituie dovezi temeinice că premierul Cîțu nu mai are capacitatea de a-și exercita atribuțiile în mod obiectiv, afectând astfel în mod deosebit de grav interesele comunităților locale tăiate de pe lista rectificării bugetare. Cerem ca președintele Iohannis să își întrerupă îndelungata vacanță pentru a-l convinge pe premier să accepte această măsură care reprezintă o barieră de protecție a guvernării României față de interferențele toxice produse de scandalul politic din PNL”, se mai arată în comunicatul PSD.

Mioara Costin, consilier al premierului, a demisionat din funcție, decizia de eliberare din funție fiind publicată joi în Monitorul Oficial. Decizia precizează că este vorba de eliberarea din funcție la cerere.

Mioara Costin ar fi creat documentul strategiei de comunicare anti-Orban, cu antetul Guvernului, apărut recent în spațiul public. Documentul preciza ce fel de mesaje trebuie transmise, persoanele care trebuie să vorbescă public, ce direcție ar trebui să aibă comunicarea sau o serie de îndrumări legate de media.

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu psd