x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD scoate din joben o OUG pentru Codurile penale

PSD scoate din joben o OUG pentru Codurile penale

de Monica Stoica1    |    12 Iun 2018   •   10:51
PSD scoate din joben o OUG pentru Codurile penale

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că se poate ajunge la emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru modificările la Codurile penale după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că ar fi „pertinentă” varianta cu adoptarea modificărilor prin OUG, motivul fiind că opoziţia şi preşedintele blochează legile în Parlament, prin atacarea lor la CCR. Prin contrast, liderul PNL, Ludovic Orban, spune că modificarea Codurilor penale prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi un abuz.

 

Liviu Dragnea a anunţat că nu exclude posibilitatea de a adopta prin Ordonanţă de Urgenţă modificările Codurilor penale, aşa cum a făcut Monica Macovei pe vremea când îndeplinea funcţia de ministru al Justiţiei. „Vă referiţi la Codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă. Este foarte pertinent, o să ne gândim, sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică <>”, a declarat Liviu Dragnea. El a menţionat şi că legea achiziţiilor publice şi cea privind parteneriatul public-privat au fost adoptate tot prin OUG. Chestionat dacă s-ar putea emite o OUG pe Codurile penale, Tăriceanu a declarat că se poate ajunge şi la acest scenariu în cazul în care va exista o rea-voinţă manifestă în rândul opoziţiei, care poate folosi ca în cazul legilor justiţiei, afirmă Tăriceanu, „o seamă de pârghii în mod excesiv pentru amânarea şi eventual împiedicarea intrării în vigoare a acestora”. După ce un jurnalist i-a amintit că OUG 13 a scos în stradă foarte mulţi oameni, Tăriceanu a răspuns: „Şi ordonanţa din 2015 n-a scos. Probabil că participarea în stradă este selectivă”.

 

Ludovic Orban a sărit cu replica. El a spus că în cazul în care va fi făcut acest abuz cu OUG pentru Codurile penale, PNL va sesiza Avocatul Poporului, deşi până acum Victor Ciorbea “a refuzat să-şi exercite competenţele” pentru declanşarea controlului de constituţionalitate pe aproape toate ordonanţele de urgenţă pentru care a fost sesizat. Liderul PNL a punctat şi că amendamentele propuse de liberali la Codurile Penale, unele dintre ele solicitate din zona asociaţiilor profesionale din justiţie, au fost „răsturnate” de Dragnea, care înţelege prin susţinerea amendamentelor întârzierea dezbaterilor, spune Orban.

 

Liviu Dragnea susţine că ordonanţa de urgenţă ar putea fi o soluţie pentru a pune capăt tergiversărilor procedurale ale opoziţiei.

×