Şedinţă tensionată astăzi a Birorurilor Permanente reunite ale Camerelor Parlamentului. PNL şi PSD intenţionează să depună la comisia juridică o cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, acuzată de abuz în funcţie şi necunoaşterea prevederilor Regulamentului acestei instituţii legislative.
Membrii celor două partide îi impută acesteia modul "defectuos" în care a condus ieri şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, care s-a soldat cu părăsirea şi suspendarea ei de către parlamentarii PSD şi PNL, susţin surse parlamentare, citat de Antena3.
Roberta Anastase este făcută responsabilă pentru atitudinea Opoziţiei, care îi impută faptul că a permis ministrului Turismului, Elena Udrea să ţină un discurs care a depăşit timpul alocat reprezentanţilor PDL, dar şi timpul rezervat dezbaterilor pe marginea raportului comisiei de anchetă cu privire la achiziţiile făcute de acest minister în timpul mandatului acesteia. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro