x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD vrea alte două referendumuri în primăvară

PSD vrea alte două referendumuri în primăvară

25 Ian 2017   •   18:45
PSD vrea alte două referendumuri în primăvară
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Liviu Dragnea a contracarat strategia preşedintelui şi a anunţat luni seara că PSD va organiza în primăvară nu unul, ci două referendumuri, separate de cel propus de Klaus Iohannis. “Noi avem în minte alte două referendumuri pe care le vom declanşa. Este un referendum pe care ne-am angajat să-l declanşăm cu tema «familia». Iar a doua temă, un referendum privind regimul imunităţilor din România. Eu am spus-o mereu şi susţin în continuare: nu sunt de acord cu imunitatea parlamentară, dar nici cu cea a preşedintelui", a explicat liderul PSD.

×