Alături de Lavinia Șandru s-au aflat reprezentanți ai PUSL Brașov, PUSL Sector 6 și liderul filialei, Bogdan Pintileasa, PUSL Sector 5, respectiv PUSL Prahova – Băicoi.
„Cred că este inadmisibil să nu miști un deget pentru a încerca să aduci în patrimoniul orașului unul dintre cele mai semnificative fragmente din istoria românilor. Proprietarii vor să vândă casa, iar ea ar trebui să intre astfel în proprietatea brașovenilor și, prin ei, în proprietatea românilor. Să nu uităm faptul că poezia lui Andrei Mureșanu a fost cea care a răsunat în momentele grele. Brașovenii au cântat acest imn și în timpul revoltei anticomuniste din 15 noiembrie 1987 și în zilele Revoluției din 1989. E important să vorbim despre imnul național, despre valorile naționale, într-un moment în care toată lumea se ferește să vorbească despre aceste valori. Toate popoarele lumii se mândresc cu valorile lor naționale. La fel, trebuie și noi să fim mândri de ale noastre”, a transmis Lavinia Șandru de la Brașov.
„Deșteaptă-te, române!”, numit de către Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”, a fost scris în iulie 1848 și publicat în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, fiind imediat adoptat drept imn al revoluționarilor români din Transilvania. După Revoluția din 1989 a devenit imnul de stat al României.