x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PUSL acuză: Ministerul Educației vrea să scurteze vacanța de vară fără consultare reală și pune presiune inutilă pe copii și părinți

PUSL acuză: Ministerul Educației vrea să scurteze vacanța de vară fără consultare reală și pune presiune inutilă pe copii și părinți

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2026   •   17:15
PUSL acuză: Ministerul Educației vrea să scurteze vacanța de vară fără consultare reală și pune presiune inutilă pe copii și părinți
Hepta

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) reacționează public față de proiectul de structură a anului școlar 2026–2027, care prevede începerea cursurilor în data de 7 septembrie, și avertizează că măsura riscă să afecteze direct echilibrul elevilor, organizarea familiilor și stabilitatea unor sectoare economice precum turismul.

Într-un comunicat transmis presei, PUSL arată că, deși Ministerul Educației prezintă această propunere drept o etapă de consultare publică, există temeri legitime că opiniile reale ale părinților, profesorilor și elevilor nu vor fi luate în considerare.

Formațiunea subliniază că septembrie este, în realitatea ultimilor ani, o continuare a verii, atât prin temperaturile ridicate, cât și prin modul în care familiile își planifică concediile.

„Educația nu poate fi administrată din birou, fără legătură cu viața reală a oamenilor. Elevii au nevoie de pauză, părinții de stabilitate, iar economia de predictibilitate”, se arată în poziția oficială a PUSL.

Partidul solicită Ministerului Educației să prezinte public datele și studiile care stau la baza acestei propuneri și să organizeze o consultare reală, nu una formală.

„Nu poți construi politici publice eficiente ignorând efectele asupra copiilor, familiilor și economiei”, a declarat Lavinia Șandru, purtător de cuvânt al PUSL.

×
Parteneri