x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Puterea a mimat dialogul cu Opoziţia

Puterea a mimat dialogul cu Opoziţia

de Gabriela Antoniu    |    17 Ian 2012   •   21:00
Puterea a mimat dialogul cu Opoziţia

Intalnirea de miercuri dintre liderii USL si cei ai coalitiei de guvernamant a fost mai degraba una in care participantii si-au reamintit cum e sa stai fata in fata si mai putin sa negociezi. De altfel, dupa intalnirea de la Palatul Parlamentului, copresedintele USL Victor Ponta a spus ca nu s-a ajuns la nici un acord, iar Crin Antonescu a aratat ca, dupa 'anumite semne', cei de la Putere sustin convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, ceruta de USL inca de duminica.

Un rezultat extrem de subtire, avand in vedere protestele din Bucuresti si din tara si lista revendicarilor cu care USL a mers la aceasta intalnire. 'Evident ca am prezentat o doleanta, nu neaparat a Opozitiei, ci a romanilor, de a inlocui Guvernul actual cu un Guvern de tehnocrati care sa organizeze cat mai rapid alegeri anticipate. Nu am primit nici un raspuns pe aceasta cerere, ci am primit doar justificari. Am cerut ca, de astazi incepand, ministrul Administratiei si Internelor sa fie inlocuit ca semn de responsabilitate pentru gravele deficiente din ultimele zile.

Nu am primit nici un raspuns. (…) Profitand de decizia CCR de a amana o pronuntare pe legea prin care s-au amanat alegerile locale si au fost comasate alegerile, am cerut astazi ca cei de la putere sa isi recunoasca greseala privind promovarea nedemocratica a unei asemenea legi si sa anunte ca renunta la amanarea legerilor locale si la comasarea lor cu alegerile parlamentare. Nu am primit nici un raspuns?, a afirmat Victor Ponta. El a avertizat ca USL isi va mentine solicitarile adresate premierului Emil Boc. ?Luni va fi sedinta a Parlamentului.

Solicitarile noastre nu se vor schimba. Daca pana luni nu au un raspuns, e clar, inseamna ca sunt incapabili sa accepte situatia Romaniei si sa isi asume raspunderea de a gasi solutii la criza. Daca Puterea ramane surda la solicitarile noastre, din punctul nostru de vedere orice participare la actiunile celor de la Putere nu-si are sensul?, a spus Ponta.

Dinspre premierul Emil Boc, lucrurile arata insa altfel, chiar multumitor. Boc a spus ca pro­punerea acceptata este de a avea o sesiune parlamentara extraordinara saptamana viitoare, in care se asteapta sa fie dezamorsate conflictele, precum si constituirea unui Consiliu de dialog economic cu experti de la Putere si Opozitie care sa monitorizeze si sa caute solutii pentru crearea de locuri de munca (ulterior, Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au aprobat convocarea Parlamentului in sesiune extraordinara, pentru doua zile, in 23 ianuarie, de la ora 13:00, si in 24 ianuarie, de la ora 11:00).

Premierul a mai spus ca Guvernul are toata deschiderea de a veni in Parlament o data pe luna, pentru a explica masurile pe care le va lua, aratand ca este de acord cu modificarea re­gulamentelor celor doua Camere in acest sens pentru instituirea 'Orei Guvernului'. Cum era de asteptat, partea cea mai sensibila – componenta politica – a ramas in suspans, dar seful Executivului le-a expediat optimist in doua propozitii: coma­sarea alegerilor sta in pixul Curtii Constitutionale, iar demiterea Guvernului, in pixul Parlamentului.

Boc nu vede rostul anticipatelor
Cat priveste organizarea de alegeri anticipate, Emil Boc nu le vede rostul. El a spus ca in toamna vor avea loc alegeri pentru Parlament, ceea ce va duce la formarea unui nou Guvern, iar declansarea alegerilor anticipate ar insemna in primul rand cel putin o luna pentru pregatirea mecanismelor, doua luni pentru dizolvarea Legislativului si inca trei luni pentru organizarea noilor alegeri. 'Deci, iata ca trei cu doi, cu unul, sase luni de zile intr-o forma extinsa ar lua mecanismul formarii unui nou Guvern in baza alegerilor anticipate. Deci, suntem in luna februarie, sase plus doi ar insemna opt luni, deci am fi in august.

Alegerile pot sa fie in octombrie, din septembrie sau din octombrie se poate intra deja in campania electorala. Se pune intrebarea daca pentru doua-trei luni, raportat de la alegerile la termen, merita declan­sarea mecanismului alegerilor anticipate', a explicat Boc. Spre deosebire de seful Guvernului, reprezentantii USL fac altfel calculele.

'Ceea ce invoca reprezentantii majoritatii, si anume ca anticipatele ar dura, oricum pana undeva spre septembrie, nu este deloc adevarat. Este un fapt ca, daca exista un acord politic si daca toti intelegem ca aceasta este solutia democratica, solutia de detensionare, solutia de relegitimare a autoritatilor statulului (...) daca avem un astfel de acord, putem sa avem pana la sfarsitul lunii martie, cel tarziu, aceste alegeri anticipate si avem oricum un semnal ca noi toti, Putere si Opozitie, clasa politica, intelegem sa raspundem rational si eficient unei masive nemultumiri publice', a declarat Crin Antonescu.

Nici cu de­mi­terea lui Traian Igas din fruntea Mi­nis­terului de Interne, USL nu a avut mai mult succes, iar de demisia lui Boc, nici nu se pune problema. Premierul a spus ca saptamana vii­toare in Parlament va fi o analiza despre modul cum a fost gestionata ma­nifestatia de duminica din Bu­curesti, unde va fi prezent si ministrul de Interne. Intrebat daca Basescu i-a cerut demisia din fruntea Guvernului, Boc a raspuns: 'Nu am discutat asa ceva'.

UDMR ii asigura spatele lui Boc
La intalnirea cu liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, premierul Emil Boc a fost flancat de Kelemen Hunor (UDMR), Gabriel Oprea (UNPR) si minoritati (Varujan Pambuccian). Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca Uniunea sustine organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare saptamana viitoare, dar crede ca solicitarea Opozitiei privind organizarea de alegeri anticipate 'nu este solutia buna'. 'Demisia premierul Boc inseamna demisia Guvernului. Nu se poate demite premierul si Guvernul sa ramana. Deci nu este o solutie. Nu este o solutie demisia Guvernului in acest moment si nu am sustinut asa ceva.

Opozitia a cerut acest lucru, demisia Guvernului, au cerut si alegeri anticipate?, a precizat Kelemen Hunor. 'A fost o intalnire absolut necesara intre Putere si Opozitie si, dincolo de cele dezbatute, am stabilit impreuna ca ceea ce ne apropie sau ne uneste astazi reprezinta stabilitatea politica si economica?, a declarat si Gabriel Oprea. El a spus ca, din perspectiva UNPR, cel mai important lucru este continuarea dialogului social, acesta fiind singurul care duce la 'pacea sociala'. Liderul grupului minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, a spus ca discutiile Putere – Opozitie sunt abia la inceput, ca este foarte bine ca s-a ajuns la dialog, iar acest lucru este 'castigul zilei?.

Apel catre Politia Romana
Copresedintele USL, Daniel Constantin (foto), a cerut institutiilor statului in domeniu sa nu mai recurga la mijloacele folosite in trecut, cand o mare parte a mijloacelor de transport au fost oprite in tara, impiedicand astfel oamenii sa participe la proteste in Capitala. El a precizat ca sunt foarte multe presiuni asupra transportatorilor pentru rezilierea contractelor cu partidele din USL, pentru ca oamenii din teritoriu sa nu se poata deplasa la Bucuresti. 'Fac apel catre Autoritatea Rutiera Romana, catre Politia Romana, ca deplasarea acestora spre Bucuresti sa nu fie ingreunata', a afirmat Daniel Constantin. El a acuzat actuala Putere ca nu a inteles gravitatea situatiei economice si sociale in care se afla Romania. 'Ce nu a inteles actuala Putere este faptul ca toate aceste manifestari ar putea sa se amplifice si nu a inteles ca singura solutie pe care strada, in momentul de fata, o vrea, este organizarea de alegeri anticipate', a spus liderul PC.

×