x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu Mazăre decide în Brazilia dacă va candida la şefia PSD

Radu Mazăre decide în Brazilia dacă va candida la şefia PSD

05 Feb 2010   •   00:00

Radu Mazăre a declarat că se va gândi în Brazilia dacă va candida la preşedinţia partidului, urmând să ia o decizie în acest sens cu numai câteva zile înainte de congres.

"Nu au putut să mute cei din Brazilia carnavalul având în vedere că este Congresul PSD. Este timp să-mi depun candidatura. Chestiunile tehnice nu le-am discutat, o să-mi las toate actele şi dacă mă hotărăsc dau un telefon şi le depun", a declarat Mazăre.

Întrebat pe cine ar vedea la şefia PSD, Mazăre a răspuns că el ar fi o soluţie bună. "Pe mine mă văd, dar nu m-am hotărât încă dacă o să candidez sau nu. În Brazilia voi avea timp să mă gândesc".

El a mai spus că singurul reyultat produs de discursurile principalilor lideri PSD de la Consiliul Naţional, a fost plictisul. "Dacă m-am plictisit înseamnă că nu m-a convins niciunul", a spus Mazăre.
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic