Preşedinta PNL Sibiu, deputata Raluca Turcan, a declarat joi seara că "înţelepciunea este o caracteristică mult mai pregnantă la doamne, decât la domni".
"Înţelepciunea caracterizează doamnele. E o caracteristică mult mai pregnantă la doamne decât la domni. Aşa că mă bazez pe dumneavoastră că în această echipă a PNL veţi lua tot ceea ce este bun, tot ceea ce este frumos din fiecare veţi pune la un loc şi veţi construi. Munca de partid din PNL trebuie să fie pentru oameni, nu e despre noi, nu este despre funcţii, nu este despre aşezarea pe un scaun. Este despre cei din afară care se uită spre PNL", a afirmat Raluca Turcan, cu prilejul alegerilor din Organizaţia de Femei a PNL Sibiu.
Adriana Misachevici este singura candidată pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene de femei liberale din Sibiu, în timp ce Daniela Benga este singura candidată pentru preşedinţia Organizaţiei municipale de femei a PNL. AGERPRES