x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan, către Budăi: Să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas

Turcan, către Budăi: Să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas

de Redacția Jurnalul    |    06 Mar 2023   •   17:30
Turcan, către Budăi: Să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas

„Este un moment foarte bun în care ministrul muncii să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas”, spune deputatul PNL Raluca Turcan, în timpul dezbaterii moțiunii simple „Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale”.

„Trebuie să spunem din capul locului că obiectivele asumate de România prin PNRR nu sunt nici o sperietoare și nici vreo hachiță a Uniunii Europene, ci un ansamblu de reforme și restructurări de care noi avem nevoie. Când spun noi mă gândesc la pensionarii din sistemul public de pensii, care au muncit și au contribuit peste 30 de ani, dar au pensii diferite între ei și apropiate ca valoare de indemnizația socială, mă gândesc la salariați din sistemul public, un sistem tot mai inechitabil și nestimulativ, în care un profesor bine pregătit câștigă nemeritat de puțin, chiar mai puțin decât un muncitor necalificat, mă gândesc la persoanele vulnerabile și la vârstinicii singuri, pentru care statul român nu asigură servicii publice adaptate și de calitate, demne de un stat membru al Uniunii Europene, mă gândesc la cei aproape 6 milioane de angajați care muncesc și se simt tot mai apăsați de povara fiscală aplicată asupra salariilor, mă gândesc la nemulțumirea profundă din societate, determinată de faptul că actuala clasă politică nu a făcut posibilă generalizarea principiului contributivității în sistemul public de pensii și mă gândesc la oamenii care își doresc ca atunci când aud vorbindu-se despre faptul că România are creștere economică, să resimtă acest lucru și în buzunar, în mod real, nu doar prin creșterea prețurilor la raft, a ratelor la bănci și a costurilor vieții”, spune raluca Turcan.

Ea afirmă, referindu-se la PNRR, că soluții pentru impasul în care au intrat unele reforme există.

„Pe scurt, statul român are nevoie de o modernizare rapidă, onestă și ireversibilă. Cei care gestionează acest proces de modernizare au șansa să intre în istorie ca reformatori! Însă, dacă eșuează, pot fi numiți drept politicieni care au ratat cea mai bună fereastră de oportunitate pentru modernizarea marilor sisteme publice din România. În ceea ce privește așa-numitele pensii speciale, recunosc că și pe mine m-a intrigat faptul că, după ce Ministerul muncii a plătit anul trecut o consultanță costisitoare, a fost transmis în Parlament un proiect fără impact bugetar calculat și într-o variantă mult mai slabă decât cea pe care am lăsat-o la minister, elaborată de funcționarii publici din minister, fără consultanță externă. Din punctul nostru de vedere un proiect care să rezolve problema socială generată de pensiile speciale trebuie să răspundă la următoarele cerințe - să fie agreat cu categorii profesionale vizate pentru a nu depopula sisteme vitale, să fie constituțional, ceea ce ar presupune ca varianta agreată, după negocieri reale și nu simulate cu magistrații, să fie extrapolată la celelalte categorii să nu creeze noi categorii de beneficiari de pensii speciale și să scoateți sistemul de apărare și de ordine publică din categoria pensiilor speciale pentru că militarii au pensii ocupaționale, propriul sistem de contributivitate și de plată a pensiilor. În acest sens, vă rog să citiți cu atenție atât recomandările Băncii Mondiale, precum și Decizia (...) De asemenea, ar trebui să vă preocupați ca toate jaloanele care țin de competența ministerului dumneavoastră să fie îndeplinite cât mai curând, căci pe finanțările din următoarele tranșe din PNRR a fost construită întreaga arhitectură bugetară și cea mai mare parte a calendarului investițional pentru anul 2023. Cred că astăzi este un moment foarte bun în care ministrul muncii să explice motivele pentru care unele reforme din PNRR au intrat în impas și, mai important, cum intenționează să răspundă așteptărilor oamenilor și să elimine îngrijorările cu privire la următoarele plăți din PNRR”, încheie Turcan.

Ea a ținut să precizeze că nu va vota în favoarea moțiunii simple.

„Este un simulacru de moțiune scrisă de oameni care nu au fost în stare de nimic atunci când au guvernat, care au adus doar sărăcie, foamete și au închis oamenii în case”, spune Marius Budăi, în timpul dezbaterii moțiunii simple depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: raluca turcan Marius Budăi