Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a infirmat zvonurile potrivit cărora partidul şi-ar fi propus să o dea afară pe Elena Băsescu, care a declarat că va candida la europarlamentare şi fără sprijinul PDL, informează agerpres.ro.
"PDL nu are în acest moment ca obiectiv să o dea afară pe doamna Elena Băsescu. Nu asta este preocuparea PDL, ci dimpotrivă, PDL vrea să îşi aducă într-o echipă puternică toţi oamenii care au un cuvânt de spus în societatea românească", a declarat Raluca Turcan.
Întrebată cum comentează recentele declaraţii ale europarlamentarului Elena Băsescu, Raluca Turcan i-a urat acesteia "mult succes".
"Din câte am auzit şi din declaraţiile doamnei Elena Băsescu, dumneaei a câştigat mandatul de parlamentar european independent. Deci nu văd de ce ar fi un pericol în cazul în care dumneaei nu mai are nevoie de PDL să-şi reînnoiască mandatul. Îi doresc mult succes şi în calitate de independent. Soarta privind candidatura la Parlamentul European a Elenei Băsescu, nu este în momentul de faţă, o chestiune prioritară pentru PDL. Îi dorim succes dacă va considera că nu are nevoie de partid ca să-şi reînnoiască mandatul", a comentat Raluca Turcan.
Fiica preşedintelui Traian Băsescu, europarlamentarul Elena Băsescu, a anunţat că va candida cu siguranţă la europarlamentare şi fără susţinerea PDL.
"Eu nu am fost susţinută de PDL nici în 2009 să candidez pentru un mandat de europarlamentar. Asta nu m-a împiedicat şi nu mă va împiedica nici acum să candidez. Voi candida cu siguranţă", a spus Elena Băsescu
Europarlamentarul a atacat dur candidaţii la europarlamentare din 2009 de pe lista PDL.
"Indiferent dacă mă vor susţine sau nu, eu voi candida, pentru că eu consider că mi-am făcut mult mai bine datoria decât cei care au stat confortabil pe liste în 2009", a arătat Elena Băsescu.