x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan spune că Băsescu şi Udrea fac jocurile PSD-ului

Raluca Turcan spune că Băsescu şi Udrea fac jocurile PSD-ului

30 Oct 2015   •   13:56
Raluca Turcan spune că Băsescu şi Udrea fac jocurile PSD-ului

Vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, a declarat că fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi fostul ministru Elena Udrea "fac jocurile PSD-ului' şi 'alianţă cu Gabriel Oprea', afirmând că ultimele declaraţii "umilesc şi jignesc mii de foşti membri ai PDL".

Raluca Turcan consideră "lipsită de moralitate" declaraţia recentă a Elenei Udrea, care a spus că "dacă se apucă să scrie denunţuri, pe unii din PDL i-ar aştepta mulţi ani de puşcărie".

"Mie mi se pare o declaraţie deşănţată şi lipsită de moralitate. Cred că este reacţia unui om hăituit, care pentru a se salva împroaşcă cu noroi în stânga şi în dreapta şi este dispus să facă alianţe nocive. Din păcate, atât această declaraţie a Elenei Udrea, cât şi declaraţiile fostului preşedinte, Traian Băsescu, umilesc şi jignesc mii de foşti membri ai PDL, care au considerat că România este bine condusă, care au considerat că guvernarea fostului PDL este în interes public şi care au considerat că adversarii politici ai dreptei sunt cei din PSD, în frunte cu Victor Ponta", a declarat vineri Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Raluca Turcan a mai afirmat că Traian Băsescu şi Elena Udrea "se salvează prin intermediul PSD şi UNPR".

"Ce vedem acum? Vedem o serie de declaraţii lipsite de moralitate şi decenţă, vedem că atât Elena Udrea, cât şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, fac jocurile PSD-ului şi lui Victor Ponta, că fac alianţă cu Gabriel Oprea, că se salvează prin intermediul PSD şi UNPR. Din nefericire, toate aceste derulări de evenimente sunt în dispreţ faţă de cetăţeanul de rând", a completat Raluca Turcan.

Vicepreşedintele PNL a mai spus că, "un om politic, dacă are probleme în justiţie, trebuie să aibă decenţa să îşi dea demisia din Parlament (...) şi să se ducă să îşi demonstreze nevinovăţia. Să duci mâna la nas, să împroşti cu noroi, să faci tot felul de declaraţii tendenţioase, poate să facă oricine."

×
Subiecte în articol: raluca turcan