x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Raluca Turcan: Voi propune ca alegerile interne din PNL să se desfăşoare de jos în sus

Raluca Turcan: Voi propune ca alegerile interne din PNL să se desfăşoare de jos în sus

29 Ian 2017   •   17:16
Raluca Turcan: Voi propune ca alegerile interne din PNL să se desfăşoare de jos în sus

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că va propune ca alegerile interne din partid să se desfăşoare de jos în sus, de la nivelul fiecărei secţii de votare.

"PNL poate şi trebuie să intre în alegerile interne într-un mod cât mai integrator, transparent şi corect faţă de toţi membrii de partid. Voi propune împreună cu secretarul general Biroului Permanent Naţional o variantă în care alegerile să se desfăşoare de jos în sus, de la nivelul fiecărei secţii de votare, urmând cu preşedinţii organizaţiilor judeţene şi cu cei care vor candida pentru conducerea naţională", a declarat Raluca Turcan, duminică, după o întâlnire informală cu preşedinţii de organizaţii, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Ea susţine că nu poţi să ai "program politic şi politici publice fără o organizare impecabilă în teritoriu".

"PNL are oameni puternici, cu organizaţii puternice în spate, cu viziune proprie privind PNL şi este normal ca fiecare să îşi spună părerea cu privire la viitorul partidului. Asta nu înseamnă că nu am avut curente, grupuleţe, nu înseamnă că nu ne-am ascultat argumentele şi nu am găsit cele mai bune soluţii pentru reconstrucţia PNL. Nu a fost o zi în care unii au câştigat şi alţii
au pierdut, a fost o zi în care cele mai bune argumente au stat la baza soluţiilor pe care PNL trebuie să le ia pentru a deveni ceea ce aşteaptă oamenii de la noi", a adăugat Turcan.

Preşedintele interimar al PNL a explicat că pentru alegerile interne din partid va fi propusă o comisie de organizare, iar preşedintele acelei comisii este posibil să nu candideze pentru funcţia de lider al PNL.

"Funcţiile interimare de preşedinte şi secretar general nu sunt funcţii care să interzică persoanelor respective să intre în viitoarele alegeri. Eu am fost propusă şi aleasă preşedinte interimar pe un criteriu al performanţei electorale. În acelaşi timp, există un echilibru asigurat în PNL pe care l-am menţinut foarte bine cu Marian Petrache şi voi susţine în continuare acea variantă de secretar general care să ducă mai departe acest echilibru. (...) Vom propune o comisie de organizare a alegerilor, unde să fie oameni care să asigure tuturor oamenilor din teritoriu un cadru transparent pentru desfăşurarea alegerilor. Există varianta ca preşedintele comisiei de organizare a alegerilor să nu candideze la funcţia de presedinte. Dar nu vorbim acum de funcţiile de preşedinte şi de secretar general", a punctat Turcan.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan pnl alegeri