x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Razboi pe fata - PNL si PD nu mai incap in Alianta

Razboi pe fata - PNL si PD nu mai incap in Alianta

de Monica Iordache Apostol    |    Oana Stancu Zamfir    |    08 Mai 2006   •   00:00
Razboi pe fata - PNL si PD nu mai incap in Alianta

Traian Basescu ar fi dat cu subsemnatul la Parchet daca nu ar fi fost presedinte, Calin Popescu Tariceanu ar fi calarit motocicleta, nu Guvernul. Acestea sunt cele mai recente "tandreturi" pe care PNL si PD si le adreseaza, in dorinta de a marca "stabilitatea" pe care au promis-o pana la 1 ianuarie 2007.

In plina ofensiva electorala impotriva principalului lor adversar politic, Traian Basescu, liberalii au marcat sfarsitul de saptamana cu o serie de acuzatii dure la adresa presedintelui, incepand de vineri, cand conducerea PNL s-a distrat copios pe marginea unui pamflet pe care Mircea Dinescu il citea de la tribuna reuniunii liberale. Replicile democratilor nu s-au lasat asteptate, pentru ca saptamana sa se incheie chiar cu previziuni legate de ruperea Aliantei, caderea Guvernului, trecerea PNL in opozitie si guvernarea PD alaturi de PSD.

PAMFLETUL. Gaz pe foc a pus poetul Mircea Dinescu, invitat vineri de conducerea PNL la o dezbatere despre reforma morala, care a succedat Delegatiei Permanente. Recunoscut pentru aciditatea cu care il critica pe Basescu, Dinescu nu s-a dezmintit nici acum, citind de la tribuna un pamflet, in care afirma ca Basescu "isi trateaza angoasele in compania terapeutilor Gigi Becali si Mitica Dragomir", iar peste trei ani, la alegerile prezidentiale, nu va exista contracandidat care "sa stea atat de tapan cu capul pe bara sau care sa scuipe cojile de seminte de bostan prin strungareata cu atata profesionalism ca intemeietorul scolii filosofice de pe stadionul Ghencea, adica Traian Basescu, care-i soarbe acum din priviri pe Gigi si pe nea Mitica, precum odinioara antrenorul Constantin Noica pe atacantii Plesu si Liiceanu de la FC Heidegger".

Rasetele necenzurate ale conducerii PNL, in frunte cu premierul Tariceanu, la auzul pamfletului, i-au starnit pe democrati. Liderul acestora, Emil Boc, ii acuza pe liberali de duplicitate, pentru ca, in timp ce oficial fac apel la unitate, "pe la spate" ii critica si jignesc pe democrati. "Nu cred ca este moral si corect sa incurajezi acest pamflet, cu critici jignitoare la adresa lui Traian Basescu si implicit impo-triva PD. Fara Basescu, PNL era in opozitie. Faptul ca acest pamflet jignitor la adresa lui Basescu a fost aplaudat si sustinut la scena deschisa de liderii PNL nu credem ca a fost un accident, ci o actiune regizata", a sustinut Boc.

CARE PE CARE... "Traian Basescu a facut ca astazi Calin Popescu-Tariceanu sa calareasca un guvern, si nu o motocicleta", a sarit si vicepresedintele PD Ioan Oltean, fapt care i-a pricinuit ocazia omologului liberal Puiu Hasotti sa declare si el ca, fara alianta cu PNL, PD nu ar fi intrat in Parlament.

In cele din urma, sarea si piperul i-au apartinut Elenei Udrea, care a aratat ca PNL ii inspira "un fel de neputinta politica", in timp ce Dinescu nu stie cata incredere mai poate inspira cata vreme este "un om platit de Dinu Patriciu". Dinescu recunoaste ca are o relatie de parteneriat cu Dinu Patriciu, cu care detine o institutie de presa, insa afirma ca Basescu si Udrea, au gandire de mafioti cand fac astfel de acuzatii. "Astia au gandire de mafioti, si Udrea, si Basescu. Daca critici pe cineva, inseamna ca esti platit", a declarat Dinescu pentru Mediafax. El a sustinut si ca Andrei Plesu a demisionat din functia de consilier prezidential pentru politica externa, pentru ca "Traian Basescu l-a injurat intr-o noapte de ebrietate".

PLANUL SECRET. Cu exceptia Monei Musca, liberalii au gasit firesc rasul la auzul pamfletului. "Eu si liberalii speram sa nu ne pierdem niciodata dreptul de a rade cand auzim pamfletele lui Mircea Dinescu", a spus Bogdan Olteanu. Nu au gasit fireasca insa supararea PD pentru rasul lor, careia i-au gasit si o motivatie. "Atitudinea democratilor pare mai degraba un pretext pentru a iesi din Alianta D.A. si a reface FSN-ul. Iesirile agresive ale democratilor par sa confirme informatiile privind o viitoare alianta guvernamentala PD-PSD", a explicat Dan Motreanu.

Crin Antonescu a avertizat si el ca ar fi posibila o incercare de schimbare din functie a premierului Calin Popescu Tariceanu, cu concursul PD si al presedintelui Traian Basescu, scopul principal fiind, in opinia sa, o schimbare a liniei politice a PNL intr-una care sa fie convenabila presedintelui, care eventual sa reia tema fuziunii cu PD.

UN NOU EPISOD. Scena de razboi a continuat si ieri, cand la alegerile din organizatia bucuresteana a tinerilor liberali au fost invitate aceleasi simboluri ale luptei cu Basescu, Ludovic Orban si Crin Antonescu. Deputatul PNL Crin Antonescu i-a indemnat pe tinerii liberali sa nu faca politica pentru functii, bani sau recunoastere sociala, pentru ca, astfel, nu vor fi decat "caricaturi tarzii" ale fostilor activisti comunisti, asa cum ii pare a fi Emil Boc.

Pe de alta parte, Crin Antonescu a apreciat ca, in momentul de fata, PNL se afla intr-o "pozitie destul de stinghera": "Guverneaza, dar e spionat, incearca sa duca un discurs european, dar propriii aliati si uneori membrii sai de vaza contribuie la valul de populism care a acoperit Romania".

"PLATIT"
"Un om platit de Patriciu nu stiu cata incredere poate sa-mi inspire mie si celor care stiu exact pe ce se bazeaza atitudinea dansului" - Elena Udrea

"MAFIOTI"
"Astia au gandire de mafioti. Daca critici pe cineva, inseamna ca esti platit. Acum, daca il injur pe Basescu, sunt platit de Patriciu" - Mircea Dinescu

"PNL sa fie pregatit de caderea Guvernului"

ATAC. Ludovic Orban zice ca prefera rasul in locul spriturilor la Golden Blitz
Dupa episodul "Pamfletul", liberalii au iesit ieri din nou la atac, iritati de afirmatiile facute sambata de vicepresedintele PD Ioan Oltean. Acesta din urma, suparat ca Tariceanu s-a amuzat copios la discursul lui Mircea Dinescu, i-a mustruluit pe liberali, atragandu-le atentia ca Tariceanu a ajuns in functia de prim-ministru datorita lui Traian Basescu. "Traian Basescu a facut ca astazi Calin Popescu Tariceanu sa calareasca un guvern, si nu o motocicleta", a spus Oltean. Replica liberalilor a venit ieri prin vocea presedintelui PNL Bucuresti, Ludovic Orban.

BASESCU&NASTASE. "Acelasi lucru il spun si eu despre Traian Basescu si despre PD. Daca nu exista PNL, Traian Basescu probabil era in locul lui Adrian Nastase, dand cu subsemnatul la Parchet pentru casa din Mihaileanu, iar probabil jumatate din PD ar fi fost in partidul de guvernamant, dar nu in partidul de guvernamant PD, ci in Partidul Social Democrat, care se afla inca in opozitie", a spus Ludovic Orban. Aflat la Adunarea Generala a TNL Bucuresti, Orban a tras cat a putut in PD, ajungand pana la a-l face pe Basescu comunist. "Sper ca alaturi de voi sa putem sa dam Romaniei primul presedinte necomunist si sper ca Traian Basescu sa fie ultimul presedinte comunist al Romaniei", a aratat liderul PNL. El a sanctionat dur si lipsa de umor a democratilor, explicand ca "umorul este sinonim cu inteligenta" si "cine isi pierde simtul umorului risca sa-si piarda si inteligenta".

AVERTISMENT. Pe de alta parte, Ludovic Orban a atras atentia ca liberalii trebuie sa fie oricand pregatiti pentru caderea actualului Guvern, spunand ca, in situatia in care acest lucru se va intampla, eventual in urma unei motiuni de cenzura, PNL trebuie sa ramana in opozitie. "Trebuie sa ne asumam oricand si sa fim pregatiti oricand pentru orice fel de conjunctura defavorabila, care sa duca la prabusirea actualului Guvern si la o eventuala rupere a Aliantei si a coalitiei de guvernamant.(…) Traian Basescu nu poate sa doarma linistit noaptea, atat timp cat presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, este prim-ministru al Guvernului", a spus Orban. (Lavinia Dimancea)
×