PSD așteaptă un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta care au aruncat țara în criză, au anunțat social-democrații după ce au primit documentul semnat de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Acesta le-a cerut liderilor partidelor parlamentare să accepte un armistițiu pe o perioadă determinată.
Partidul Social Democrat anunță public că „îi mulțumește premierului desemnat, Nicolae Ciucă, pentru că a răspuns apelului PSD la un armistițiu politic în vederea traversării crizei sanitare, economice și sociale, însă consideră că pentru succesul unui astfel de acord este nevoie de efortul conjugat al întregii clase politice”.
PSD mai susține că a propus un plan cu 10 măsuri urgente care ar trebuie să fie asumate de toate partidele parlamentare pentru a depăși criza sanitară.
Totuși, reprezentanții PSD spun că un armistițiu este greu de obținut din cauza declarațiilor președintelui PNL.
„Din păcate, președintele PNL a subminat din start șansele oricărei continuări a discuțiilor și a tratat cu indiferență măsurile propuse de PSD pentru români și firmele românești. Atitudinea lui Florin Cîțu este total opusă ideii de armistițiu care înseamnă, în orice conflict, încetarea focului, adică oprirea tuturor acelor ostilități care produc victime. Însă, Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație”, au anunțat reprezentanții PSD.
Social-democrații mai consideră că „un armistițiu politic este absolut necesar, dar unul probat prin fapte concrete ale partidelor care au produs actuala criză politică”.
PNL a propus, marți, un armistițiu politic partidelor parlamentare. Premierul interimar Nicolae Ciucă a trimis oferta liderilor politici din Parlament, potrivit anunțului făcut de liderul PNL, Florin Cîțu.
„Venim azi cu încă un element nou care sperăm să deblocheze această situație măcar pentru o perioadă... Azi premierul desemnat a trimis către liderii politici ai partidelor parlamentare un document, practic, un armistițiu prin care aceste partide vor susține acest guvern minoritar”, a declarat, marți, Florin Cîțu.
Perioada armistițiului va fi stabilită de comun acord de liderii partidelor parlamentare, a precizat Cîțu.
(sursa: Mediafax)