x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Relu Fenechiu: Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri

Relu Fenechiu: Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri

03 Iul 2012   •   08:28
Relu Fenechiu: Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri

Obiectivul USL este sa ajunga cat mai repede la alegeri, a declarat, la Palatul Parlamentului, deputatul PNL Relu Fenechiu, prim-vicepresedinte al partidului.

"Marea problema in Romania este ca Traian Basescu s-a inconjurat de un vid institutional care ii permite sa faca orice in Romania. Tot ceea ce face astazi USL-ul, Parlamentul, Guvernul este atacat de Avocatul Poporului sau este declarat neconstitutional de Curtea Constitutionala impotriva oricarei legi, impotriva Constitutiei, impotriva statului de drept. Singura solutie de a reintra in normalitate este ca aceste institutii sa fie schimbate. Bineinteles, obiectivul nostru este sa ajungem cat mai repede la alegeri, este sa ne indreptam din nou catre popor", a declarat Fenechiu.

In opinia acestuia, este important ca poporul sa-si aleaga si un nou presedinte care sa aduca statul de drept in Romania.

Pe de alta parte, el nu a dorit sa raspunda la intrebarea daca presedintele PNL, Crin Antonescu, ar putea fi viitorul presedinte al Senatului.

×