Noul guvern al Republicii Moldova condus de Maia Sandu se va întruni luni şedinţă începând cu ora 11.00, informează Radio Chişinău şi Unimedia.
Şedinţa se va desfăşura la sediul parlamentului, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă. Ea nu a indicat de ce şedinţa guvernului se va desfăşura la parlament, dar se pare că miniştrii noului executiv nu au acces în sediul guvernului.
Totodată, ea a precizat că o să meargă cu toţii mâine la guvern. Maia Sandu a mai spus că nu beneficiază, în calitate de premier, de serviciile de pază din partea SPPS, ceea ce reprezintă o încălcare a legii, iar referitor la declaraţiile şefului IGP, Alexandru Pînzari, că nu îl recunoaşte pe Andrei Năstase în calitate de ministru de interne, ea a spus că ar fi o sfidare la adresa ordinii de drept.
Totodată, Maia Sandu a acuzat Partidul Democrat, formaţiunea lui Vlad Plahotniuc, că ar dirija blocajul din instituţiile publice.
Noul premier al Republicii Moldova a mai sus că a primit mesaje de susţinere din partea partenerilor externi.
AGERPRES