x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Revoluţionarii, cu jalba la Cotroceni

Revoluţionarii, cu jalba la Cotroceni

de Jurnalul National    |    14 Ian 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a avut sâmbătă o întâlnire cu nouă reprezentanţi ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor din 1989, însoţiţi de Sorin Ilieşiu, în calitate de reprezentant al societăţii civile. Şeful statului s-a declarat surprins la începutul întâlnirii de "tăcerea totală" legată de faptul că zeci de revoluţionari se află în greva foamei.

GREVIŞTI. Băsescu l-a întrerupt pe primul vorbitor de la întâlnire, pentru a face o precizare, "cât timp presa este încă prezentă", relatează Mediafax. "Pe mine m-a surprins că sunt câteva zeci de oameni în greva foamei de multă vreme şi este o tăcere totală", a spus Băsescu. Sorin Ilieşiu a spus că este vorba despre sute de oameni aflaţi în greva foamei. La finalul întâlnirii, reprezentanţii Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989 au declarat că şeful statului le-a promis sprijin politic. Revoluţionarii cer deblocarea şi finalizarea "în regim de urgenţă" a preschimbării certificatelor de revoluţionar, fără de care nu pot beneficia de privilegiile ce le revin din acest statut. Totodată, ei solicită "stoparea modului defectuos de lucru" care, în opinia lor, permite tergiversarea finalizării dosarelor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi aflarea cât mai repede a adevărului despre revoluţie. Ei cer şi să se aplice Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din Decembrie 1989. Legea recunoştinţei acordă unele drepturi eroilor din 1989 şi urmaşilor acestora.

×
Subiecte în articol: politic