x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Propunerea umanistă care va reseta jocul Schengen

Propunerea umanistă care va reseta jocul Schengen

de Redacția Jurnalul    |    14 Dec 2022   •   08:05
Propunerea umanistă care va reseta jocul Schengen
Sursa foto: Hepta

Eurodeputatul român, Maria Grapini, a decis să dea glas revoltei românilor în Parlamentul European. Urmare a deciziei abuzive adoptate de Austria și Olanda în chestiunea accederii la spațiul Schengen, indignarea legitimă a opiniei publice nu a rămas fără ecou. Liderul umanist identifică disprețul față de evidența respectării de către țara noastră a criteriilor de aderare și avansează o ipoteză fără precedent.

Câtă vreme din spațiul public lipsește orice element pe care să se fi fundamentat poziția celor două țări, prin care întreaga Uniune Europeană a fost luată ostatică, în speranța capitalizării electorale în plan intern, Maria Grapini propune în premieră o soluție în spiritul european al cooperării și solidarității, care să repare „viciul de concepție” al mecanismelor decizionale din UE.

Astfel, europarlamentarul Partidului Umanist Social Liberal a demarat procesul de modificare a Tratatului Uniunii Europene, mai exact a prevederilor privind unanimitatea votului, pentru a permite majorității să decidă, așa cum este firesc și democratic. Prin scrisoarea adresată, la 12 decembrie,  Președintelui Comisiei Europene, urmare a respingerii prin veto, de către Austria și Olanda, a candidaturii României la spațiul Schengen, Maria Grapini a solicitat Ursulei von der Leyen să demareze procedurile de modificare a Tratatului UE.

Demersul umaniștilor a fost determinat de modul în care (nu) funcționează astăzi mecanismele UE, fapt demonstrat prin votul celor două țări, care au blocat atât voința majorității din Consiliu, cât și pe exprimată de Parlamentul European și Comisia Europeană.

Scrisoarea invocă prejudiciul major pentru întreaga Uniune Europeană, pierderile economice uriașe și limitarea dreptului de liberă circulație, pe care votul de blocaj le generează. În condițiile în care Parlamentul European nu are drept de inițiativă în acest domeniu, aceasta cere președintei Comisiei Europene asumarea inițiativei de modificare a Tratatului UE, astfel încât astfel de hotărâri dictatoriale să nu mai fie posibile în Consiliu.

Sub deviza Demnitate - Onoare - Curaj, reprezentanții PUSL vor continua acțiunea politică fermă, dar decentă, în interesul oamenilor și al României, folosind instrumentele democratice puse la dispoziție de Tratat și evitând discursul populist ori demonstrațiile de forță în stradă.        

×