Este scandal după ce CNCCI a decis prelungirea carantinei în Timișoara, după ce autoritățile locale au respins măsura. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, spune că „este o bătaie de joc, o sfidare a unei structuri județene și o intervenție politică grosolană”.
Alin Nica spune, despre prelungirea carantinei în Timișoara de către secretarul de stat Raed Arafat că este „o bătaie de joc la adresa timișorenilor, o sfidare a unei structuri județene și o intervenție politică grosolană”.
„Raed Arafat împreună cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au pus presiune repetată pe cei care au dreptul să hotărască soarta municipiului Timișoara și a zonei periurbane. Le-am atras atenția de mai multe ori asupra inutilității carantinei. Carantina este de formă, rata de infectare crește, oamenii continuă să se îmbolnăvească, ATI este în aceeași situație. Este o ipocrizie afirmația că această carantină salvează vieți omenești. Nu o face, dar distruge multe altele. Dacă există o problemă medicală, haideți să reparăm medical, ne mobilizăm cu toții și unde nu mai poate Bucureștiul, putem noi, autorități locale, companii și cetățeni. E absurd să încerci să oprești un rău provocând un rău mai mare”, a scris, duminică seara, pe Facebook, președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Acesta spune că a cerut explicații și a propus soluții, dar răspunsul final al autorităților de la București a fost „ignorarea deciziei democratice, prin vot, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și instaurarea unei carantine nedrepte, din pix, fără nicio susținere reală”.
„Cer încetarea carantinei formale și aplicarea de urgență a măsurilor suplimentare de reducere a ratei de infectare. Raed Arafat, secretarul de stat care hotărăște pentru timișoreni împotriva voinței lor, este cel care a achiziționat si apoi a abandonat patru unități mobile ATI prin diferite curți din țară, una chiar în Timișoara, la Spitalul Municipal. În timp ce noi suplimentăm paturile ATI cu eforturi financiare uriașe, Raed Arafat nu găsește o soluție să încălzească unitățile mobile. Îmi este mie rușine și îmi cer scuze populației pentru modul abuziv și ineficient în care Raed Arafat și Vlad Voiculescu au ales nu doar să ignore suferința timișorenilor, ci să le-o sporească”, ai spune președintele CJ Timiș.
Acesta afirmă că deși dacă de la București nu se vede, în Timișoara oamenii sunt disperați.
„Părinții sunt nevoiți să își lase copiii singuri acasă, fără supraveghere și fără educație, ca să nu își piardă locul de muncă. Ați distrus economia locală, ați călcat în picioare industria de servicii și operatori economici care plătesc bani mulți la bugetul de stat. Îngenunchiați cetățenii care finanțează sistemul medical. Toate acestea dintr-un orgoliu stupid și un joc pueril de imagine. Dacă vreți să ajutați Timișoara, încetați presiunea asupra CJSU Timiș. Ce urmăriți? Desființarea lui dacă nu votează ce doriți? Trimiteți mai multe vaccinuri în centrele de vaccinare, printre care primul centru de vaccinare non-stop de la Spitalul Județean. Încurajați populația, nu o mai pedepsiți, căci vă asigur că singura cale de luptă împotriva virusului este alături de timișoreni, împreună cu ei, nu împotriva lor”, mai scrie Alin Nica.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, duminică seara, că la nivel central s-a decis prelungirea carantinei pentru 72 de ore, din cauza ratei de infectare ridicate și a atingerii capacității maxime la ATI.
Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a eliminat, sâmbătă, prelungirea măsurii carantinării orașului Timișoara și a zonei periurbane, a anunțat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, pe Facebook.
Sursa: Mediafax