x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal în Parlament. USR vrea să-l reclame pe Bacalbașa pentru injurii

Scandal în Parlament. USR vrea să-l reclame pe Bacalbașa pentru injurii

06 Dec 2017   •   15:30
Scandal în Parlament. USR vrea să-l reclame pe Bacalbașa pentru injurii

Deputaţii USR iau în calcul să-l reclame pe deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa la Comisia juridică pentru disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, după ce acesta l-a înjurat pe deputatul Uniunii Matei Dobrovie, în timp ce cobora de la tribună, după ce a cerut miercuri în plen modificarea ordinii de zi. 

Viceliderul grupului USR Cristian Ghinea s-a declarat nemulţumit faţă de lipsa de reacţie a conducerii Camerei Deputaţilor faţă de atitudinea lui Bacalbaşa şi spune că, în lipsa unei astfel de reacţii, deputaţii Uniunii iau în calcul să depună o sesizare cu cele întâmplate. 

"Luăm în calcul să depunem o sesizare la Comisia a juridică pentru disciplină şi imunităţi pentru că este totuşi jenant. Suntem reprezentanţii poporului, nu este normal să ne înjurăm între noi. O sa discutăm la grup, deocamdată am fi vrut ca majoritatea PSD să nu se solidarizeze cu domnul Bacalbaşa, adică practic cineva înjură şi în loc să fie pedepsit se trece mai departe. Asta înseamnă că este acceptat un astfel de comportament. Vom decide la grup", a declarat Ghinea în pauza de şedinţă. 

Potrivit acestuia, Matei Dobrovie a respectat regulamentul atunci când a cerut, în calitate de vicelider al grupului deputaţilor USR, întârzierea sau scoaterea de pe ordinea de zi a legilor Justiţiei. 

"Atmosfera se deteriorează pe oră ce trece şi buldozerul maşinăriei de vot merge înainte. Nu este pentru prima oară când domnul Bacalbaşa face asta, este prima oară când totuşi cerem de la tribuna parlamentului decenţă. Ne-am obişnuit în colţul nostru, al USR, să primim tot felul de insulte peste scaune din partea ALDE şi PSD. Dar dacă ne-am obişnuit nu înseamnă că şi acceptăm acest lucru şi astăzi am luat poziţie", a adăugat Cristian Ghinea. 

Deputatul Uniunii Salvaţi România Cristian Ghinea a reclamat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, faptul că deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa adresează injurii parlamentarilor USR şi a solicitat "chemarea la ordine" a acestuia. 

"La art. 154 din Regulament preşedintele de şedinţă îi cheamă la ordine pe deputaţii care tulbură şedinţele Camerei sau creează dezordine. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate dispune eliminarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală lucrărilor. Domnule preşedinte, domnul Bacalbaşa ne adresează injurii. Permanent a amintit de mama unui domn deputat de la USR. Vi se pare normal? (...) E ok să fim înjuraţi în Parlamentul României? Aţi început ziua de astăzi solemn, rămâneţi solemn. Domnule preşedinte, cer regulamentar să-l chemaţi la ordine pe domnul Bacalbaşa", a spus Ghinea. 

Preşedintele de şedinţă, social-democratul Gabriel Vlase, a răspuns: "Aşa voi face". 

Ghinea s-a arătat nemulţumit de răspunsul preşedintelui de şedinţă. "Domnule preşedinte, supuneţi la vot că se dă voie la înjurat în Parlament", a adăugat Ghinea. AGERPRES

×