Paul Stănescu, preşedintele executiv al PSD, a demisionat din funcţie după ce a intrat în conflict cu premierul Viorica Dăncilă, la doar două săptămâni după ce a fost numit în funcție, anunță Antena 3.
Actuala conducere interimară își dorește ca alegerile interne să fie organizate după cele prezidențiale. Asta în timp ce mai mulți social-democrați cer un Congres cât mai rapid. Situația se tranșează în ședința Comitetului Executiv Național.
La ședința comitetului național al PSD, Paul Stănescu și-a anunțat colegii că demisionează din funcția de președinte executiv interimar al PSD. Decizia vine în contextul în care acesta a spus că nu trebuie convocat un congres în care să se aleagă o nouă conducere a partidului până după alegerile prezidențiale din această toamnă.
Acesta a mai spus, conform România TV, că o astfel de decizie ar destabiliza partidul. Acesta ar fi nemulțumit de poziția premierului Dăncilă care susține că trebuie organizat cât mai repede cu putință un congres care să stabilească, atât candidatul la prezidențiale, cât și o nouă conducere a formațiunii. Întrucât acesta nu a convins-o pe Viorica Dăncilă, a decis să își dea demisia din funcția de președinte executiv interimar al PSD, potrivit România TV.