x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Se vorbeşte şoptit despre un congres PNL-PSD+PC"

"Se vorbeşte şoptit despre un congres PNL-PSD+PC"

03 Feb 2010   •   00:00
"Se vorbeşte şoptit despre un congres PNL-PSD+PC"

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, afirmă într-o postare pe blogul său că "unii" au început să vorbească "şoptit" despre un congres extraordinar comun PNL-PSD+PC, care să aibă loc la sfârşitul lunii martie, ca urmare a apelului său la unificarea opoziţiei.



Într-o scrisoare deschisă adresată liderilor opoziţiei, la 28 ianuarie, Dan Voiculescu îi invita pe aceştia la constituirea unei Alianţe Social Liberale, susţinând că opoziţia unită este singurul proiect care poate fi o alternativă credibilă la actualul regim şi poate stopa dezertările şi chiar disoluţia partidelor. Într-o postare pe blogul său, intitulată "Un congres al opoziţiei", Voiculescu susţine că a primit multe răspunsuri la apelul său, majoritatea acestora având au un numitor comun: "E o idee bună, dar platonică. PSD+PC şi PNL vor continua să ezite, gândindu-se că pot câştiga ceva unul pe seama celuilalt. Nu se poate face nimic concret".

"Ei bine, uite ceva concret, despre care unii au început deja să vorbească şoptit (şi, cu siguranţă, nu la telefon): un congres extraordinar reunit PNL-PSD+PC la sfârşitul lunii martie. După ce apele se limpezesc la nivelul fiecărui partid", adaugă Dan Voiculescu. În opinia sa, în acest moment, un singur lucru mai ţine în loc dezlănţuirea "justiţiei" portocalii: speranţa că, privat de resurse în teritoriu, PNL va ceda, va intra în jocul puterii şi, în acest mod, îi va restabili lui Traian Băsescu onorabilitatea pierdută în Occident. "Dacă acest lucru nu se va întâmpla şi opoziţia va rămâne ezitantă şi relativ divizată, nimic nu va putea opri diviziile ANI, CNSAS şi DNA să transforme România într-un viguros şi vajnic regim monopartidist. Că prea vorbim mulţi neîntrebaţi în ţara asta...", mai scrie Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: politic