x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sebi Ghiţă, mahmur şi fără imunitate la judecată

Sebi Ghiţă, mahmur şi fără imunitate la judecată

de Georgiana Ionita    |    14 Dec 2016   •   09:52
Sebi Ghiţă, mahmur şi fără imunitate la judecată
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Politicienii au făcut iar pelerinaj la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dacă fostul vicepremier Gabriel Oprea le-a cerut magistraților să ridice sechestrul pus de DNA pe averea sa, fostul deputat Sebastian Ghiță s-a trezit din beţia eşecului de la parlamentare și s-a prezentat fără imunitate în faţa judecătorilor ÎCCJ. Prin strada Batiştei a trecut ieri şi liberalul Ludovic Orban, înainte de şedinţa PNL.

Săptămâna trecută, DNA a pus sechestru pe o parte din proprietățile Generalului Oprea și pe câteva bunuri comune pe care acesta le-a trecut pe numele celor doi copii. Ieri, Oprea a contestat măsura şi le-a cerut judecătorilor să ridice sechestrul dispus de procurori. Familia lui Bogdan Gigină s-a constituit parte civilă în proces și a cerut daune morale în valoare de nouă milioane de euro de la Gabriel Oprea și de la patronii firmei care au săpat groapa în care tânărul polițist și-a pierdut viața. Procurorii anticorupție au anunțat ieri că prejudiciul produs prin folosirea abuzivă a coloanelor oficiale de către fostul ministru se ridică la suma de 86.186 lei. Potrivit DNA, în calitate de ministru de Interne, Oprea mergea însoțit de coloana oficială, în medie, de câte cinci ori pe zi. "Numărul deplasărilor este de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.

De la birt, la Curtea Supremă

După ce a rămas fără imunitate şi a udat eșecul de la alegerile parlamentare într-o crâşmă din Capitală alături de liderul PRU Bogdan Diaconu, fostul deputat Sebastian Ghiță s-a prezentat ieri la un nou termen în dosarul în care este judecat pentru dare de mită. Potrivit procurorilor, Ghiță i-ar oferit o casă fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, în schimbul unor sponsorizări făcute de primărie pentru echipa de baschet Asesoft. Fostul lider liberal Ludovic Orban s-a prezentat şi el la Curtea Supremă pentru primul termen în dosarul în care este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. Orban este acuzat că înaintea alegerilor locale din vară i-ar fi cerut unui om de afaceri suma de 50.000 de euro pentru promovare electorală.

 

Fostul vicepreşedinte al PDL Gheorghe Ştefan, condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Microsoft”, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei în dosarul finanţării fostului PDL

×