x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Secretarii de stat ai PSD au fost demişi. Miniştrii PD-L preiau portofoliile interimare

Secretarii de stat ai PSD au fost demişi. Miniştrii PD-L preiau portofoliile interimare

02 Oct 2009   •   00:00
Secretarii de stat ai PSD au fost demişi. Miniştrii PD-L preiau portofoliile interimare

Premierul Emil Boc a anunţat, în această dimneaţă, că toţi secretarii de stat ai PSD au fost demişi şi că la fiecare minister vor rămâne cel mult doi secretari de stat. Scopul declarat, "o reducere substanţială de fonduri".

"Toţi secretarii de stat de la toate ministerele au fot demişi, de la PSD, şi nu vom proceda decât la o înlocuire punctuală acolo unde va fi nevoie, pentru că dorim să facem o economie substanţială şi de resurse financiare prin demiterea secretarilor de stat şi a cabinetelor aferente. Aici la Ministerul Educaţiei, sunt 3 secretari de stat de la PSD şi principiul pe care îl voi discuta cu colegii mei este să păstrăm câte unul, maxim doi secretari de stat de stat în total la fiecare minister, realizând pe această cale o reducere substanţială de fonduri", a declarat Emil Boc.

Premierul s-a întâlnit, în această dimineaţă,  la sediul Ministerului Educaţiei, cu fostul ministru de resort Ecaterina Andronescu, pentru a prelua noile atribuţii, informează Mediafax. Ieri, Boc a anunţat componenţa noului Guvern, după demisia miniştrilor PSD, precizând că el va asigura interimatul la Ministerul Educaţiei, iar ceilalţi miniştri PDL vor prelua, tot cu titlu de interimat, conducerea celorlalte ministere, conduse până în prezent de social-democraţi.

EMIL BOC, LA PRELUAREA "EDUCAŢIEI"

Astfel, Cătălin Predoiu (actual ministru al Justiţiei) va fi numit interimar la Ministerul de Externe, Adriean Videanu (ministru al Economiei) la Ministerul Sănătăţii, Radu Berceanu (ministru al Transporturilor) la Ministerul Agriculturii, Gheorghe Pogea (ministru de Finanţe) la Ministerul Muncii, Gabriel Sandu (ministru al Comunicaţiilor) la Ministerul pentru IMM, Elena Udrea (ministrul Turismului) la Ministerul Mediului şi Luminiţa Plăcintă (ministru pentru Tineret şi Sport) la Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Şeful Guvernului a precizat că interimatul va fi asigurat pe o perioadă de maximum 45 de zile şi că Predoiu îşi păstrează calitatea de ministru independent în cadrul Cabinetului.

Revendicările sindicatelor nu pot fi rezolvate prin violenţă

Problemele sindicatelor pot fi rezolvate doar pe baza dialogului şi nu prin violenţă, Guvernul încercând să soluţioneze măcar "o bună parte" din revendicările confederaţiilor sindicale, a mai declarat, astăzi, premierul Emil Boc.

"Eu sper că în orice sistem de drept violenţa este în afara oricărei discuţii. Dialogul este în permanenţă, soluţiile se pot găsi doar stând la aceeaşi masă şi niciodată nu vor fi rezultatul violenţei, pentru că acest lucru este departe de gândul oricărui om normal din această ţară. Am spus de fiecare dată că dialogul nu se va opri niciodată, ci va continua pe toate palierele şi sunt convins că, prin dialog, suntem în măsură să soluţionăm cea mai mare parte a problemor pe care le avem. Poate nu toate, dar o bună parte le putem rezolva prin dialog", a spus Boc.

El a apreciat că, aşa cum tot prin dialog au fost găsite soluţii în sănătate când a apărut criza banilor din sistem, şi în alte domenii, dacă există "bună credinţă", pot fi rezolvate problemele.

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi le-a propus instituirea unui moratoriu social pe o perioadă determinată, timp în care toţi partenerii sociali ar trebui să lucreze la elaborarea unei agende comune privind salariul minim şi legea salarizării.

Premierul s-a arătat îngrijorat de suprapunerea crizei politice actuale, a crizei economice şi a celei sociale pe care o vor genera protestele programate în cursul saptamânii viitoare.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat la finalul întâlnirii de la Guvern că sindicatele bugetare afiliate la Blocul Naţional Sindical vor participa la acţiunile programate săptămâna viitoare.

Sindicaliştii BNS din sistemul bugetar vor participa atât luni, 5 octombrie 2009, la acţiunile stabilite de alianţă, cât şi la mitingul confederaţiilor de miercuri, 7 octombrie 2009. În ce priveşte propunerea premierului referitoare la moratoriu, Biroul Executiv al Blocului National Sindical va lua în discuţie acest subiect şi va formula un punct de vedere în cel mai scurt timp posibil, potrivit liderului BNS. (V.A.)

×
Subiecte în articol: basescu politic ministrii psd