Zi de zi ies la iveală informaţii-bombă legate de modul de lucru al procurorilor DNA Lucian Papici şi Gheorghe Bocsan. Noile dezvăluiri prezentate de “Lumea Justiţiei” ţin de dosarul pe care l-au făcut cei doi “cavaleri anticorupţie” împotriva lui Luarenţiu Mironescu (fost secretar general la MAI) şi a senatorului Mircea Banias, pe care i-au trimis în judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu o aşa-numită reţea din Vama Constanţa. Lumeajustitiei.ro a aflat că în acest dosar au existat audieri ale unor personaje cu nume grele din politica PDL-istă, numai că apărătorii celor 39 de inculpaţi nu au avut habar de ele şi nu au fost anunţaţi. E vorba de declaraţiile făcute la DNA de către Anca Boagiu, Vasile Blaga, Mircea Toader şi Elena Udrea. Toţi cei patru nominalizaţi afirmă avocaţii din dosar au fost audiaţi pe şest de către procurorii Papici şi Bocsan. Culmea, deşi aceşti “martori” au fost audiaţi după ce au intrat în DNA pe uşa din dos ca să evite să dea ochii cu presa, ei nu se regăsesc pe lista martorilor de la dosarul aflat acum la instanţă.
În momentul în care inculpaţii au cerut ca apărătorii lor să fie informaţi când urmează aceste audieri, mai-marii anchetatori ai DNA i-au persiflat şi le-au zis să stea în faţa parchetului de la primele ore ale dimineţii, în fiecare, zi, şi vor afla. Acest fapt a fost confirmat de mai mulţi avocaţi. Un singur apărător, av. Ion Panaitescu, a avut norocul de a se afla în sediul DNA (n.r. pentru că venise în acea zi la parchet şi până seara târziu nu reuşise să plece) şi să asiste la audierea fostului ministru al Transporturilor, Anca Boagiu.
Un alt avocat, apărătorul lui Laurenţiu Mironescu, Cătălin Dancu, a protestat public, printr-un comunicat de presă, împotriva acestei maniere de audiere “acoperită” făcută de fostul procuror şef secţie Lucian Papici şi colegul lui, Gheorghe Bocşan (n.r. procurorul despre care Papici a declarat public că i s-a spart “rezervorul” pe parcursul anchetei ticluite împotriva vicepremierului Liviu Dragnea). Senatorul Mircea Banias a confirmat, la rândul său, pentru Lumeajustitiei.ro, că aceste audieri au avut loc, însă apărătorul său nu a ştiut nimic de ele, cu toate că avocaţii au dreptul să participe la toate actele de urmărire penală. Cât despre prezenţa sa absolut întâmplătoare la audierea Ancăi Boagiu, avocatul Ion Panaitescu ne-a declarat că este una din amintirile cele mai greţoase, pentru că procurorul Bocşan o tot cocoloşea pe doamna ministru, folosind cuvinte care mai de care mai mieroase, iar când a vrut să-i pună şi el o întrebare, procurorul Bocşan s-a răstit la avocatul Panaitescu (n.r. care are în spate o carieră de magistrat şi avocat de peste 35 de ani) şi l-a ameninţat: “Poate vreţi să vă dau 50 de milioane amendă”.
Contactat de Lumeajustitiei.ro, senatorul Mircea Banias a confirmat că aceste audieri au avut loc, dar avocatul său nu a ştiut nimic. Referindu-se la dosar, senatorul Banias ne-a declarat: “În primul rând, mă frapează că în preambulul rechizitoriului semnat de domnii Papici şi Bocşan, şi confirmat de însuşi Daniel Morar, se invocă un raport al Procurorului General al SUA din 1959... Apoi, tot în rechizitoriu au scris că, datorită faptului că eu am avut o contribuţie relativ diminuată, nu se impune arestarea. Apoi, mi-au dat interdicţie de a părăsi ţara şi această măsură mi s-a prelungit succesiv. L-am întrebat pe domnul Papici de ce mi se prelungeşte întruna interdicţia dacă au spus chiar ei că aş avea doar o contribuţie diminuată şi acesta mi-a răspuns: «Domnule senator, aţi văzut ce-a păţit Cătălin Voicu? Se poate şi mai rău!». La care avocatul meu a întrebat: «Îl ameninţaţi?». Şi domnul Papici a răspuns că nu e o ameninţare, e o situaţie care s-a întâmplat”.
L-am întrebat pe senatorul Banias dacă ar fi fost important ca apărătorul său să participe la aceste audieri ale Elenei Udrea, Anca Boagiu şi Mircea Toader. “Da, era foarte important să participe măcar la audierea Ancăi Boagiu, pentru că procurorii m-au acuzat că aş fi încercat eu să intrevin la fosta ministră a Transporturilor pentru susţinere a unor proiecte. Adică, nişte proiecte de care eu nu ştiu nimic, dar nici procurorii nu le-au identificat şi nici altcineva în acest dosar. E unul din mistere. Mă miră şi mă intrigă în acelaşi timp un alt aspect: după ce că audierea celor sus-menţionaţi s-a făcut fără ştiinţa apărătorilor noştri, ei nici măcar nu se mai regăsesc pe lista martorilor din dosar. Mă gândesc că domnii Papici şi Bocşan nu au vrut să mai fie deranjaţi domniile lor Mircea Toader, Elena Udrea şi Anca Boagiu şi să mai facă drumul şi la instanţă”.
Avocatul Cătălin Dancu: “Acest tip de anchetă dovedeşte faptul că dosarul pe care l-au realizat în legătură cu Mironescu Laurenţiu este lipsit de probe şi de substanţă”.
Avocatul Cătălin Dancu, curajos, s-a luat la trântă cu anchetatorii şi i-a cerut chiar procurorului şef al DNA, la acea dată, Daniel Morar, să-l scoată din dosar pe procurorul Papici. Solicitarea avocatului Dancu a fost făcută după ce Papici i-a respins cererea privind audierea deputatului PDL Mircea Toader şi a fostului ministru al Internelor Traian Igaş, precum şi efectuarea unor expertize audio, întrucât Laurenţiu Mironescu avea dubii cu privire la originalitatea înregistrărilor. Totuşi, în spatele uşilor închise ale DNA, l-a audiat pe PDL-istul Mircea Toader.
Într-un comunicat de presă de la acea vreme, avocatul Cătălin Dancu evidenţia modul “abuziv, nelegal şi neprofesional” în care procurorul Papici a considerat potrivită desfăşurarea anchetei, prin audierea “pe şest” a deputatului democrat-liberal Mircea Toader. Avocatul Dancu sublinia că această manieră de lucru a procurorului Lucian Papici dovedeşte că dosarul este lipsit de probe şi de substanţă, iar din acest motiv i-a cerut procurorului şef al DNA de la acea vreme, Daniel Morar, să îl înlocuiască pe Lucian Papici în dosar cu un alt procuror: “Constatăm că această situaţie nu s-a respectat, procurorul şef de secţie, în mod abuziv, nelegal şi neprofesional, într-o ţinută care excede oricărei atitudini faţă de lege şi a respectului prezumţiei de nevinovăţie, l-a convocat pe dl deputat la audieri în lipsa apărării. Acest tip de anchetă dovedeşte faptul că fie dosarul pe care l-au realizat în legătură cu Mironescu Laurenţiu este lipsit de probe şi de substanţă, şi totodată dovedeşte lipsa de respect faţă de principiile care guvernează dreptul penal român, încercându-se prin orice mijloace, mai puţin cele legale, să se construiască împotriva dlui Mironescu Laurenţiu tot felul de acuzaţii fundamentate pe scenarii fanteziste pe care procurorii le aruncă pe piaţă, dintr-un exces de publicitate ce depăşeşte limitele deontologiei profesionale. Solicităm oficial procurorului şef al DNA, Daniel Morar, să întreprindă toate măsurile disciplinare împotriva procurorului şef de secţie, Lucian Papici, inclusiv înlocuirea acestuia din dosar. Acest tip de anchetă dovedeşte faptul că fie dosarul pe care l-au realizat în legătură cu Mironescu Laurenţiu este lipsit de probe şi de substanţă”.
Citește pe Antena3.ro