Senatorul PSD Șerban Nicolae susține că prin intermediul măsurilor de protecție sanitară, Guvernul interzice românilor dreptul la aer liber. „Din 16 martie, România a intrat în starea de urgență, iar două luni mai târziu, în starea de alertă, ambele determinate de existența unui virus deosebit de contagios. Abia pe 22 mai (!!) guvernanții au emis ordine privind «măsurile de protecție sanitară» în spațiile publice. Chiar și acestea sunt incomplete și discutabile. În rest, restricții și sancțiuni. De ce nu avem dreptul la aer liber? Sunt interzise activitățile în aer liber în piețe, stadioane, terase, plaje și alte asemenea, dar sunt permise numeroase activități în spații închise, chiar fără condiționare de suprafață disponibilă sau aerisire”, scrie acesta pe contul său de Facebook.
Șerban Nicolae întreabă decidenții „de ce este o certitudine că virusul atacă necruțător participanții la un spectacol în aer liber sau clienții unei terase, dar ocolește sfios persoanele aflate în spațiu închis și care, din motive medicale, sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție? În realitate, nu există nicio explicație motivată științific pentru aceste restricții și nici pentru excepțiile stabilite”.
„Interdicțiile, ca și măsurile de protecție sanitară, sunt în mâna autorităților guvernamentale. «Promisiunea» lui Orban că se vor ridica restricțiile începând cu 15 iunie, în condițiile în care pe 16 iunie încetează starea de alertă, este ridicolă”, mai arată acesta.