DECIZIE ● Senatul a aprobat începerea urmăririi penale
Senatul a dat ieri avizul pentru începerea urmăririi penale în cele
două dosare ale conservatorului Codruţ Şereş şi în cel al liberalului
Paul Păcuraru, dar a recomandat extinderea cercetărilor şi la alte
persoane implicate, precum pedeliştii Adriean Videanu, Theodor Stolojan
şi Gheorghe Seculici.
DECIZIE ● Senatul a aprobat începerea urmăririi penale
Senatul a dat ieri avizul pentru începerea urmăririi penale în cele două dosare ale conservatorului Codruţ Şereş şi în cel al liberalului Paul Păcuraru, dar a recomandat extinderea cercetărilor şi la alte persoane implicate, precum pedeliştii Adriean Videanu, Theodor Stolojan şi Gheorghe Seculici.
La capătul unei şedinţe care a durat mai bine de 5 ore, senatorii au decis ieri începerea urmăririi penale în cazul celor doi colegi, conservatorul Codruţ Şereş şi liberalul Paul Păcuraru. Asta în contextul în care marea parte a senatorilor, inclusiv membrii ai comisiei juridice care au analizat documentele trimise de DNA, a apreciat că dosarele celor doi demnitari sînt "făcături politice", probele prezentate sînt "precare", iar cercetarea penală este "inconsistentă, părtinitoare şi tendenţioasă". Senatorii şi-au explicat votul prin necesitatea ca justiţia să nu fie obstrucţionată prin implicarea clasei politice în actul de justiţie şi prin faptul că un vot "pentru" începerea urmăririi penale este "un ajutor" dat celor doi politicieni pentru a-şi putea demonstra nevinovăţia. Astfel, pentru dosarul privind privatizarea Electrica Muntenia Sud, în care este acuzat Codruţ Şereş, s-au exprimat în favoarea începerii urmăririi penale 83 de senatori, 36 au dat un vot împotrivă, iar un vot a fost anulat. În cel de-al doilea dosar al lui Şereş, privind Hidroelectrica, 79 de senatori au votat în favoarea începerii urmăririi penale, 40 s-au exprimat împotrivă, iar un vot a fost anulat. În dosarul în care este acuzat Paul Păcuraru, 75 de senatori au votat pentru urmărirea penală a acestuia, 44 împotrivă, iar un vot a fost anulat. Cît îi priveşte pe cei doi demnitari, dacă Codruţ Şereş a refuzat să voteze în vreunul din cele trei dosare, în schimb Paul Păcuraru nu a ezitat să îşi exprime votul, inclusiv în dosarul care îl priveşte. Cel puţin la nivel declarativ, PRM, PD-L şi PNL au votat pentru începerea urmăririi penale, în timp ce PSD, PC şi UDMR a lăsat decizia la latitudinea fiecăruia.
CERERI. Şi dacă luările de cuvînt în plen pe marginea rapoartelor comisiei juridice au fost relativ relaxate, spiritele s-au înflăcărat atunci cînd a trebuit să se decidă formularea exactă a proiectului de hotărîre a Senatului. Mărul discordiei a vizat introducerea în proiectul de hotărîre a sintagmei privind "îngrijorările şi obiecţiile exprimate de senatori în timpul şedinţei privind precaritatea datelor şi informaţiilor transmise de DNA, încadrarea juridică a unor fapte grave, precum şi durata exagerată a anchetei penale" şi, în consecinţă, a solicitării Senatului ca an-chetele Parchetului să fie finalizate "într-un termen rezonabil". Subiectul a fost tranşat prin vot şi prevederea a fost introdusă în proiectul de hotărîre. Apoi, cum în raportul comisiei juridice în dosarul "Electrica Muntenia Sud" se spunea că Parchetul "trebuie să extindă cercetările şi în cazurile altor persoane a căror implicare rezultă din interceptările analizate", exemplificîndu-se cu numele lui Adriean Videanu, Theodor Stolojan şi Gheorghe Seculici, şi această solicitare a fost inclusă în hotărîrea Senatului. Pentru că s-au ridicat voci care au apreciat că nu se poate ca Senatul să dea un mandat Parchetului privind extinderea cerectărilor, s-a adoptat o formulare de compromis, care spune că Senatul "consideră" că Parchetul trebuie să extindă cercetările la toate persoanele implicate.
DUBLĂ MĂSURĂ. Înainte de vot, Codruţ Şereş a spus că este nevinovat şi că cercetarea făcută nu este altceva decît o "înscenare mediatică". "Sînt nevinovat şi o spun pentru cel puţin două motive: nu există nici un prejudiciu cauzat statului şi nici nu s-a dat sau luat mită", a motivat Şereş. În plus, el a vorbit despre faptul că respectiva privatizare a fost una de succes şi a vorbit despre dubla măsură în ceea ce priveşte cazul său şi presupusa implicare a unor lideri ai PD-L: "Între Şereş şi Stolojan întodeauna va exista o diferenţă cînd e vorba de a fi anchetat: o hărţuire pentru primul şi explicaţii amabile pentru al doilea". Păcuraru a criticat faptul că, după ce a devenit ministru, i s-au "făcut" rapid 11 dosare şi şi-a atenţionat colegii că fiecare se poate trezi în această situaţie. Pentru a-şi putea dovedi nevinovăţia, Păcuraru a cerut colegilor să avizeze începerea urmăririi penale.
Citește pe Antena3.ro