
Sighiartău a afirmat la Parlament că nu s-a discutat niciodată în partid sau în coaliție ca Ilie Bolojan să candideze la alegerile prezidențiale, despre care spune că are 'alură' de premier.
'Nu s-a discutat așa ceva în partid, nici în coaliție. Din punctul acesta de vedere, cred că răspunsul domnului președinte interimar Bolojan a fost elocvent. Deci, dânsul niciodată cu colegii în interiorul partidului sau în afară nu și-a exprimat dorința de a candida la funcția de președinte. Și știm foarte bine că Ilie Bolojan are alură, să spun așa, de prim-ministru', a arătat el, întrebat pe această temă.
Despre existența unor lideri în PNL care i-au cerut lui Bolojan să candideze, Robert Sighiartău a spus: 'Astea iar sunt discuții, speculații, care nu fac decât să pună în umbră dezbaterea care se întâmplă astăzi pe scena prezidențialelor'.
'Avem candidații la start, bătălia este una clară. Victor Ponta, din punctul meu de vedere, este principalul adversar al nostru pentru că reprezintă trecutul găunos a tot ceea ce înseamnă socialism pesedist și fals suveranism. Și domnul Simion, pentru că i-aș lua la pachet. Dar focusez în special pe Victor Ponta', a adăugat Sighiartău.
Întrebat dacă PSD a amenințat cu ruperea coaliției de guvernare în cazul în care ar fi candidat Bolojan sau dacă a fost o greșeală din partea PNL că nu a mizat pe Bolojan, el a răspuns că nu are informații în această privință.
'Nu știu de așa ceva. Nu pot răspunde la această întrebare, pentru că suntem în plină campanie electorală. Știm foarte bine că avem un candidat stabilit de coaliție, concentrarea tuturor colegilor mei este de a câștiga această bătălie, totdeauna calculele și mai ales feedback-ul la ceea ce se poate îmbunătăți și ceea ce se poate face pe viitor se fac după alegeri', a mai spus el.
El a mai arătat că și-ar dori ca, după alegerile prezidențiale, Ilie Bolojan să fie prim-ministru.
'Eu mi-aș dori asta. Nu știm ce va fi. După prezidențiale va fi, din punctul meu de vedere, un nou început politic. Să vedem ce se va întâmpla, dar, din perspectiva mea, la ce reforme trebuie făcute în România, cred că Ilie Bolojan este cea mai bună variantă de prim-ministru', a mai adăugat Sighiartău.
Potrivit acestuia, nu este o demobilizare în privința susținerii candidaturii lui Crin Antonescu. 'Campaniile electorale prezidențiale s-au schimbat extrem de mult, mai ales după alegerile anulate de anul trecut, s-au schimbat mult abordarea și comunicarea cu cetățenii'.
Robert Sighiartău a respins ideea că primarii PNL nu ar face campanie în teritoriu pentru Crin Antonescu. 'În ceea ce privește PNL, mai ales că avem un fost președinte al PNL candidat, nu cred că există probleme. Ce se întâmplă la PSD trebuie să-i întrebați pe dânșii', a replicat el.
A mai declarat că nu știe să existe primari PSD care să îl susțină din umbră pe Victor Ponta: 'Nu știu cu subiect și predicat acest lucru. Am auzit niște zvonuri în ceea ce privește strângerea de semnături, o să vreau să cred că nu este adevărat. Dacă este adevărat, vom vedea după alegerile prezidențiale și mai ales după primul tur'.
Legat de afirmația liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia dacă Antonescu nu va câștiga alegerile, atunci coaliția nu poate să rămână, Sighiartău a spus: 'Eu nu cred în preziceri, mai ales că nu știm ce se va întâmpla și nici nu mai vreau să-mi dau cu presupusul înainte de a vedea exact cum se va așeza România și cine va fi următorul președinte al României'.
'Este prea devreme să vorbim despre noi alianțe sau despre configurații. Din punctul meu de vedere, coaliția în acest moment trebuie să se focuseze pe reducerea deficitului, reducerea cheltuielilor statului și, din păcate, după plecarea domnului Bolojan la Cotroceni, nu am mai văzut pe tapet această discuție, care este obligatorie tocmai pentru a redresa din punct de vedere financiar România', a mai spus Robert Sighiartău.
AGERPRES
