Dacă Autoritatea Electorală nu va reuşi să rezolve problema softului pentru uninominal azi, Guvernul se va implica, spune Gabriel Berca, şeful SGG. Mâine, uninominalul va mai avea de trecut un hop, instanţa supremă judecând cererea PRM de anulare a hotărârii privind alegerile.
Jurnalul Naţional a publicat în ediţia de sâmbătă o analiză făcută de fostul vicepreşedinte al AEP, profesorul de ştiinţe politice Alexandru Radu, în legătură cu efectele asupra alegerilor ale deciziei companiei ASESOFT de a renunţa la contractul încheiat cu Autoritatea Electorală pentru elaborarea softului necesar stabilirii rezultatelor alegerilor. Dacă compania lui Sebastian Ghiţă îşi va menţine decizia de a renunţa, aşa cum ne-a declarat acesta, atunci alegerile sunt puse sub semnul întrebării din cauza timpului foarte scurt rămas până la scrutin. Căci, potrivit calendarului stabilit de AEP şi acceptat de firma câştigătoare a licitaţiei, până la 14 noiembrie, adică până peste trei zile, produsul software ar fi trebuit să fie gata, inclusiv testat, iar la 20 noiembrie ar fi trebuit certificat spre neschimbare. Lăsată cu ochii în soare şi presată de termene, teoretic, AEP ar putea decide azi încredinţarea contractului celei de a doua firme clasate la licitaţie, Siveco România, sau ar putea decide reluarea procedurilor. Tocmai din cauza timpului scurt rămas, profesorul Alexandru Radu spunea însă că e nevoie de o intervenţie a Guvernului pentru rezolvarea acestei situaţii. Cel mai probabil, printr-un act normativ de urgenţă, Executivul ar putea decide soarta contractului pentru elaborarea softului uninominal şi încredinţarea acestuia fie unei alte firme, fie direct Institutului Naţional de Statistică, ce a lucrat cu softul şi la alegerile din 2004.
ÎNCREDINŢARE DIRECTĂ SAU INS
Ipoteza lansată de profesorul Radu este confirmată de şeful Secretariatului General al Guvernului, Gabriel Berca. Acesta a declarat pentru Newsin că Executivul este cel care are obligaţia să organizeze alegerile şi tocmai de aceea va interveni dacă Autoritatea Electorală nu va rezolva situaţia softului electoral. Surse guvernamentale confirmă şi soluţia dată de profesorul Radu: fie AEP va trece la încredinţarea directă a contractului unei alte firme, fie Institutul Naţional de Statistică va fi implicat în acest contract. De altfel, potrivit unor surse apropiate Institutului de Statistică, specialiştii de aici spun că sunt pregătiţi să "rezolve" problema softului electoral. Pe de altă parte, Gabriel Berca a adresat şi un avertisment celor care "se joacă cu alegerile". "Guvernul are obligaţia să organizeze alegerile. Nimeni nu are voie să se joace cu alegerile şi cine o va face va suporta consecinţele legii", a spus Berca, potrivit Newsin.
UNINOMINALUL, UN NOU HOP
Şi dacă în problema softului pentru uninominal lucrurile se vor lămuri azi, când AEP va lua o decizie, mâine uninominalul mai are de trecut un hop. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide mâine asupra suspendării Hotărârii de Guvern privind colegiile uninominale, cerere făcută de PRM. De fapt, PRM a contestat la Înalta Curte decizia Curţii de Apel Bucureşti de la 25 septembrie, prin care aceasta a respins ca neîntemeiată cererea partidului de suspendare a HG 802/2008. Decizia ÎCCJ este irevocabilă în acest dosar.
Citește pe Antena3.ro