x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj Curs - Basescu, tot in urma lui Nastase

Sondaj Curs - Basescu, tot in urma lui Nastase

26 Noi 2004   •   00:00

Un ultim barometru de opinie realizat de CURS in perioada 21-24 noiembrie la comanda postului de televiziune Antena 1 crediteaza Uniunea PSD+PUR si pe Adrian Nastase pe primul loc in preferintele alegatorilor, la o distanta de 5% si, respectiv, 7% de Alianta D.A. PNL-PD si Traian Basescu.

ANIELA NINE

Click pentru a mari
OPTIUNI DE VOT - ALEGERI PREZIDENTIALE
Sondajul dat ieri publicitatii de CURS face parte din programul de Exit Poll comandat de postul de televiziune Antena 1 si a vizat un esantion de 1.200 persoane in varsta de peste 18 ani, marja de eroare fiind de +/-2,9%, la o probabilitate de 95%.

PREZIDENTIALE. Pe primul loc in optiunea de vot la presedintie se situeaza in continuare candidatul Uniunii PSD+PUR, Adrian Nastase, creditat cu 40% din intentia de vot. In favoarea candidatului Aliantei D.A., Traian Basescu s-au pronuntat 33% din cei chestionati, iar pentru candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor au optat 14% dintre repondenti. Pe locurile urmatoare se situeaza Marko Bella (UDMR) cu 5%, George Becali (PNG) cu 3%, Gheorghe Ciuhandu (PNTCD) cu 2%, Marian Petre Milut (Actiunea Populara) cu 1% si Petre Roman (Partidul Forta Democrata) cu 1%. Ceilalti candidati au intrunit sub 1% din optiunile de vot fiecare, iar 31% din cei chestionati au declarat ca sunt nehotarati/nu vor vota.

PARLAMENTARE. In ceea ce priveste optiunea pentru alegerile parlamentare, 39% din cei chestionati au declarat ca vor vota Uniunea PSD+PUR, iar 34% au optat pentru Alianta D.A. In favoarea PRM s-au pronuntat 13% din cei chestionati iar pentru UDMR 6%. Celelalte partide au intrunit sub 5% din optiunea de vot. Astfel PNTCD a obtinut 2% din intentia de vot, PNG 2%, AP 1%, iar FD 1%. Alte partide au obtinut sub 1% fiecare. 33% din cei chestionati au declarat ca nu se vor prezenta la vot.

×
Subiecte în articol: politic