x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj GSS - Puterea se razbuna pe liderii PSD

Sondaj GSS - Puterea se razbuna pe liderii PSD

de Gabriela Antoniu    |    29 Aug 2005   •   00:00

Peste 50% dintre romani sunt de acord cu schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, desi majoritatea celor chestionati admite ca Nastase si Vacaroiu nu blocheaza initiativele coalitiei si ca inlocuirea celor doi e o razbunare politica a Puterii.

Peste 50% dintre romani sunt de acord cu schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, desi multi dintre cei chestionati admit ca este vorba despre o razbunare politica a actualei Puteri fata de PSD, arata un sondaj realizat de Grupul pentru Studii Sociale (GSS), in perioada 18-25 august 2005. Astfel, in cazul presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, 55,6% dintre cei intervievati sunt de acord cu schimbarea lui din aceasta functie, 44,3% nu, iar ceilalti nu stiu/nu raspund. De asemenea, 45,4% sustin ca ar fi un lucru bun schimbarea lui Vacaroiu, 36,6% un lucru rau, iar 17,9% nu pot aprecia. Intrebati daca cred ca Nicolae Vacaroiu blocheaza initiativele legislative ale coalitiei aflate la guvernare, 54,05% au raspuns ca nu, iar 45,9% ca da. La intrebarea "Credeti ca dorinta actualei coalitii aflate la guvernare de a-l schimba pe Nicolae Vacaroiu din functia de presedinte al Senatului este sau nu un act de razbunare politica?", 47,3% au raspuns ca este, 33,4% ca nu este, iar 19,24% nu au putut aprecia.

Click pentru a mari
CLICK PENTRU A MARI

NASTASE. Sondajul GSS arata totodata ca pentru schimbarea lui Adrian Nastase din fruntea Camerei Deputatilor au fost de acord 52,8% dintre cei intervievati, iar 47,2 impotriva. In opinia a 41,5% dintre cei chestionati, schimbarea lui Nastase ar fi un lucru bun, in timp ce pentru 38,2%, un lucru rau, 20,2% neputand aprecia. Ca si in cazul lui Vacaroiu, multi dintre cei intervievati - 52,28% - cred ca Adrian Nastase nu blocheaza initiativele legislative ale coalitiei aflate la guvernare, 47,7% sustinand contrariul. De asemenea, 46,5% cred ca dorinta actualei coalitii aflate la guvernare de a-l schimba pe Adrian Nastase este un act de razbunare politica, 34,7% ca nu este, iar 18,7% nu stiu/nu raspund. Intrebati daca lucrurile ar merge mai bine sau mai rau in Romania daca Nastase si Vacaroiu vor fi schimbati, 28,9% au raspuns ca ar merge mai bine, 27,02% mai rau, 31,95% ca lucrurile ar ramane la fel, iar 12,05% nu pot aprecia. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1.082 de persoane de 18 ani si peste, are o eroare-limita de 3%, cu o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95%. (Gabriela Antoniu)

IN SESIUNE
Parlamentul va fi convocat in sesiune extraordinara saptamana aceasta. Un punct pe ordinea de zi va fi modificarea regulamentelor celor doua Camere pentru a permite schimbarea din functie a presedintilor acestora. La Senat, sesiunea extraordinara incepe astazi, 29 august. Cu toate ca pedistul Radu Berceanu a declarat ca la 30 august va incepe o sesiune extraordinara si la Camera Deputatilor, Biroul Permanent al Camerei va fi cel care va decide daca modificarea Regulamentului motiveaza organizarea sesiunii.

PROPUNERI
Deputatul liberal Nicolae Titu Gheorghiof a confirmat ieri ca se afla pe lista de propuneri a PNL pentru functia de presedinte al Camerei Deputatilor alaturi de Dan Radu Rusanu, vicepresedinte al acestui for, informeaza Rompres. "Urmeaza insa ca decizia finala sa fie luata de Biroul Executiv al partidului", a precizat Titu Gheorghiof, care in prezent este secretar in Biroul Permanent al Camerei. Cum sefia Senatului revine democratilor, ei il sustin pentru aceasta functie pe senatorul Radu Berceanu.
×
Subiecte în articol: politic