x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sondaj scandalos al USR-PLUS

Sondaj scandalos al USR-PLUS

de Ion Alexandru    |    06 Dec 2020   •   22:48
Sondaj scandalos al USR-PLUS
Sursa foto: Lucian Alecu

În ultima săptămână a campaniei electorale, USR-PLUS a lansat un sondaj de opinie în care întreba, printre altele, cum s-ar simți respondenții dacă fiul ori fiica s-ar căsători cu un membru sau simpatizant PSD sau PNL.

„Cum v-ați simți dacă fiica/fiul dumneavoastră s-ar căsători cu cineva care este membru sau simpatizant PSD”, este una dintre întrebările sondajului de opinie. Aceeași solicitare se referă și la situația cu membrii sau simpatizanții PNL.

Ca variante de răspuns sunt trecute „deloc confortabil”, „nu prea confortabil”, „oarecum confortabil”, „foarte confortabil” și „nu știu/nu răspund”. Într-un mesaj intern adresat celor care sunt invitați să răspundă la aceste întrebări, se arată că „cercetarea este utilă atât pentru noi, ca mișcare politică, cât și pentru cercetarea academică în sociologie politică”. 

×