Preţul kilometrului de autostradă de munte în cazul Comarnic - Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume, în condiţiile în care pentru lucrări similare în SUA, Germania, Franţa şi Spania preţul a fost de 2,5 - 3 ori mai mare decât ce au negociat autorităţile române din domeniu, a afirmat, miercuri, ministrul Transporturilor, Dan Şova.
"Contrar celor prezentate, că ar fi o autostradă foarte scumpă, preţul kilometrului de autostradă de munte la Comarnic-Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume. Am arătat ce s-a construit în SUA, în Germania, în Franţa, în Spania, pe zone muntoase, iar preţul a fost de 2,5 - 3 ori mai mare decât ce am negociat noi pe Comarnic-Braşov, o autostradă de munte care va fi, dacă nu mă înşel, la cea mai mare altitudine din Europa", a spus Şova, la Realitatea TV.
Potrivit acestuia, pentru construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov sunt necesari 1,5 - 1,8 miliarde de euro şi va fi gata în 2016.
Ministrul Transporturilor a mai spus că Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BM) vor participa ''consistent' la finanţarea acestui proiect.
"Pentru Comarnic - Braşov, eu personal mi-am dorit ca acel contract să se semneze în februarie anul acesta. Nu s-a semnat încă şi acest lucru a fost prezentat negativ de jurnalişti, în mod justificat la prima vedere, dar între timp am reuşit să convingem organisme financiare internaţionale ca BEI, BERD şi BM să participe în mod consistent la finanţarea acestui proiect, pentru că este vorba despre o sumă foarte mare, iar prezenţa acestor instituţii financiare internaţionale prezintă două avantaje: pe de o parte, creditele de la ele pentru realizarea proiectului au dobânzi foarte mici pe piaţă în comparaţie cu dobânzile de la băncile comerciale şi, în al doilea rând, faptul că băncile comerciale se uită cu foarte mare atenţie dacă instituţiile financiare internaţionale intervin pentru finanţarea proiectelor. Le-am convins, acum ne aflăm în faza în care ele studiază contractul, îşi fac acel due-dilligence, ca o analiză a contractului şi a riscurilor - este vorba despre riscuri juridice - ale acestui proiect de investiţii. Ne-au promis că în luna iunie vor termina această analiză şi vor da un vot în Comitetul Creditorilor. Din punctul nostru de vedere, noi am terminat din decembrie anul trecut. Din acel moment, am reuşit acest lucru extraordinar să convingem instituţiile financiare - şi asta pentru că am acţionat foarte transparent, foarte la vedere. Le-am pus la dispoziţie toată documentaţia. Este vorba despre 1,5 - 1,8 miliarde de euro pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov", a explicat Şova.
În luna ianuarie, ministrul Transporturilor afirma, pe blogul său, că preţul pe kilometru pentru autostrada Comarnic-Braşov a fost redus, în urma negocierilor, cu peste şapte milioane euro faţă de preţul negociat în 2010, de la 35.281.737 euro/km la 28 milioane euro/km.
''Pentru o comparaţie cu negocierea din 2010, informez că preţul mediu pe km pentru construcţia autostrăzii de munte Comarnic - Braşov este 28 milioane euro/km (fără TVA). Preţul negociat de PD-L în 2010 pentru aceeaşi autostradă a fost de 35.281.737 Euro/km (fără TVA). Se poate observa uşor că am făcut o reducere a preţului pe km faţă de 2010, ca urmare a negocierilor, de peste 7 milioane euro. Tradus în procente, înseamnă mai puţin cu peste 20%'', a spus Dan Şova.