x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică SPP, închis ermetic de Camera Deputaţilor

SPP, închis ermetic de Camera Deputaţilor

de Andreea Dumitrache    |    23 Dec 2015   •   08:17
SPP, închis ermetic de Camera Deputaţilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

În ultima zi a sesiunii parlamentare, deputaţii au adoptat legea prin care a fost secretizată integral activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază, fiind interzis inclusiv accesul la datele legate de achiziţiile făcute de către SPP şi costul lor, date ce erau considerate până acum informaţii de interes public.

Din totalul de aproape 400 de deputaţi, cel mult patruzeci dintre ei au venit la dezbaterea legilor din ultima şedinţă de plen din acest an. Din fericire pentru ei, la dezbateri nu este nevoie de cvorum. Aşa că pe repede înainte au trecut peste vreo 20 de proiecte din cele 230 cât aveau pe ordinea de zi.

Pază gratuită pentru şefii partidelor parlamentare
Prima grijă a fost să modifice o ordonanţă de urgenţă care se referea la activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază. De acum înainte, tot ceea ce face şi ţine de Serviciul de Protecţie şi Pază este secret de stat. Prin urmare, nici lucruri elementare care ţin de costul sau de achiziţiile făcute de SPP nu vor mai putea fi făcute publice. În plus, şefii de partide pot să facă o cerere şi să beneficieze de protecţie SPP. Fără să plătească vreun ban. Asta nu înseamnă doar agenţi de pază ci inclusiv maşină de la SPP care poate să circule în regim prioritar. Tot în ultima şedinţă de plen, deputaţii au respins legea fostului ministru al Apărării, Mircea Duşa, prin care primarii care ar fi refuzat să arboreze steagul României pe
instituţii şi-ar fi pierdut mandatul. Doar cei de la PSD au susţinut legea, liberalii au spus că legea
ar urma să deschidă calea abuzurilor.

Atmosferă de vacanţă
Parlamentarii au fost mai preocupaţi să-şi ureze Sărbători fericite unii altora, şi mai puţin atenţi la dezbateri. Când s-a dat, însă, votul final, au reuşit să se strângă 196 de deputaţi, cu patru mai mult faţă de minimul necesar. În total, au lucrat două ore şi jumătate, iar şedinţele comisiilor care ar fi terbuit să aibă loc după plen au fost anulate.

Parlamentarii, cei mai speciali dintre bugetari, au intrat deja în vacanţa de iarnă. Vacanţă care va ţine o lună şi jumătate. Săptămâna viitoare şi-au programat activitate în teritoriu, adică la ei acasă. Aşa că în Parlament se vor mai întoarce de
abia la 1 februarie, data la care începe prima sesiune din 2016.

Şefii SPP nu vor mai trebui să dea explicaţii presei legate de achiziţiile făcute şi nici de costurile licitaţiilor pe care le vor organiza pe viitor.
 

×