x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sprijin pentru Mihai Lupu în alegerile locale pentru Președinția Consiliului Județean Constanța

Sprijin pentru Mihai Lupu în alegerile locale pentru Președinția Consiliului Județean Constanța

de Redacția Jurnalul    |    22 Mai 2024   •   08:15
Sprijin pentru Mihai Lupu în alegerile locale pentru Președinția Consiliului Județean Constanța
Sursa foto: FB Mihai Lupu

Alianța Național Țărănistă (ANT) filiala Constanța, prin Președintele Ionel Moga, își exprimă susținerea fermă pentru candidatura lui Mihai Lupu, actualul Președinte PUSL al Consiliului Județean Constanța, la alegerile locale din 9 iunie.

"Mihai Lupu a demonstrat o dedicare remarcabilă față de dezvoltarea județului Constanța prin proiectele sale anterioare. Ne bazăm pe viziunea sa clară și pe realizările anterioare pentru a continua acest parcurs de succes," a declarat Ionel Moga.

ANT invită toți membrii și susținătorii să voteze Mihai Lupu, contribuind astfel la continuarea proiectelor de succes și la asigurarea unui viitor mai bun pentru județul Constanța.

Proiectele cheie includ:
- Construirea Spitalului Sănătatea mamei și copilului și modernizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța.
- Dotarea cu microbuze electrice pentru transportul elevilor, investiții în educație și construirea unui cămin pentru vârstnici.
- Digitalizarea Spitalului Județean Constanța și a serviciilor publice.

ANT este hotărâtă să sprijine activ candidatura lui Mihai Lupu, având încredere în capacitatea sa de a servi interesele județului Constanța.

×