x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stănişoară, chestionat

Stănişoară, chestionat

07 Apr 2009   •   00:00

Preşedintele PC, deputatul Daniela Popa, îl chestionează pe ministrul Apărării în legătură cu iniţiativa conservatorilor privind elaborarea unui singur proiect de lege care să reglementeze situaţia pensiilor din sistemul public.



Prin intermediul unei întrebări adresate în Parlament, Daniela Popa vrea să afle dacă Mihai Stănişoară va sprijini o reglementare unică a pensiilor din sistemul public, eliminându-se astfel pensiile speciale.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor doreşte să mai ştie dacă în opinia lui actualul sistem de pensii, care pemite un raport de unu la 100 între cea mai mică şi cea mai mare pensie plătită din bani publici, este discriminatoriu. "PC a întreprins un demers de reformare a sistemului naţional de pensii, în vederea promovării unei legi unice, care va garanta pentru toţi cetăţenii români un raport corect şi obiectiv între munca prestată şi pensia primită", a explicat Daniela Popa motivul întrebărilor adresate ministrului Apărării.

Liderul PC i-a adresat aceste întrebări întrucât persoane din ministerul pe care îl conduce beneficiază de pensii speciale. Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a trimis săptămâna trecută câte o scrisoare preşedinţilor celor două camere, directorilor SRI şi SIE prin care le solicita public asumarea reformării sistemului naţional de pensii în vederea promovării unei legi unice.

×
Subiecte în articol: politic