x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stelian Ion, despre respingerea amendamentelor USR de către Guvern: Este dezamăgitoare şi de neînţeles această atitudine

Stelian Ion, despre respingerea amendamentelor USR de către Guvern: Este dezamăgitoare şi de neînţeles această atitudine

23 Dec 2019   •   13:49
Stelian Ion, despre respingerea amendamentelor USR de către Guvern: Este dezamăgitoare şi de neînţeles această atitudine

Deputatul USR Stelian Ion a catalogat, luni, drept "dezamăgitoare" şi "de neînţeles" atitudinea Guvernului de a nu suplimenta alocările bugetare pentru Ministerul Justiţiei şi Parchetul General, afirmând că fără bani nu se pot avea "mari pretenţii" în acest domeniu.

"Este dezamăgitoare şi de neînţeles pentru mine această atitudine. Sper doar ca la prima rectificare bugetară lucrurile să se îndrepte, pentru că, altfel, Justiţia se va împotmoli de tot şi toată lupta asta pe care am dus-o în sprijinul Justiţiei, al statului de drept se transformă într-o vorbă goală. (...) Fără bani niciun domeniu nu poate funcţiona decent. În felul asta vom scăpa de MCV la calendele greceşti. (...) Ministrul Finanţelor Publice a fost însă foarte reticent faţă de aceste amendamente şi ne-a comunicat că pe acest domeniu nu ni se vor accepta amendamente. Ministrul Justiţiei şi procurorul general au o misiune foarte grea în aceste condiţii", a scris deputatul USR, pe Facebook.

Potrivit lui Ion, USR a formulat mai multe amendamente care vizau suplimentarea alocărilor bugetare pentru Ministerul Justiţiei şi Pachetul General în vederea creşterii numărului de posturi pentru serviciul de probaţiune, "astfel cum tocmai se angajase Guvernul în luna noiembrie", pentru încadrarea unor judecători, procurori, grefieri şi auditori de justiţie, pentru achiziţii şi dotări urgente pentru instanţele judecătoreşti, pentru plata specialiştilor antifraudă trecuţi de la MFP la DIICOT şi DNA, pentru dotări absolut necesare desfăşurării activităţii de urmărire penală, pentru plata expertizelor, pentru achiziţia de mijloace tehnice moderne care să ajute DNA şi DIICOT în lupta cu infracţionalitatea.

AGERPRES

×