TECUCI:Reprezentantul PRM în secţia de votare nr. 201 din Tecuci a murit, la zece minute după deschiderea procesului electoral. Bărbatului i s-a făcut rău, iar echipajul ambulanţei venite la faţa locului nu a putut decât să constate decesul. Se pare că victima a făcut un stop cardio-respirator. (Daniel Mihalaşcu)
MINOR
Şeful secţiei de votare 162 din Sectorul 2 al Capitalei a fost schimbat din funcţie pe motiv că este minor. El a fost chemat la Biroul Electoral Municipal, iar în locul acestuia a fost desemnat locţiitorul său, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, preşedintele BEM, judecătorul Alin Vişan.
GALAŢI
Reprezentanţii a două dintre secţiile de votare situate în centrul Galaţiului (18 şi 19), au lucrat în frig. Mai mult, din tavanul secţiilor a curs apă după ce s-a spart o conductă. Situaţia a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor încă de acum câteva zile, însă problemele nu au fost rezolvate. "Din partea autorităţilor nu am primit nici un sprijin", a declarat preşedintele Secţiei nr. 18, Simona Cânepă.
BIHOR
Situaţie deosebită în secţiile de votare 369, 460, 308, 385, 387, 458, 459, 461 şi 531, din comunele Olcea, Sâmbăta şi Dobreşti. Câţiva consilieri locali şi chiar viceprimarul PD-L Sorin Ciocluţ din comuna Olcea, au pretins că sunt reprezentanţi ai Forumului Democrat German sau membri UDMR pentru a face parte din componenţa birourilor din secţiile de votare. Această situaţie a fost adusă la cunoştinţa BEC de organizaţiile judeţene PSD şi PNL, însă incindentul nu a fost sancţionat întrucât legislaţia nu prevede acest lucru. (T. Ivan)
TÂRGOVIŞTE
Un cameraman de la un post tv din Târgovişte susţine că a fost bătut de reprezentantul unui partid. El a depus o plângere la Poliţie, susţinând că a fost înjurat şi lovit în secţia de votare nr. 183 din Fântânele. "Mi-a dat o palmă zdravănă. Am atras atenţia poliţistului arondat, iar el mi-a declarat că nu acţionează decât la ordinul preşedintelui secţiei de vot".
CLUJ
Locuitorii din şase sate au votat în secţii electorale amenajate de autorităţile locale în case particulare, în lipsa altor clădiri.
Alte locuri deosebite în care au fost nevoiţi să voteze oamenii au fost sediul Lăptăriei, un canton silvic sau chiar un restaurant. Autorităţile locale susţin că au fost obligate să facă acest lucru din cauză că în localităţile respective clădirile şcolilor sunt stricate. (Lacrima Andreica)
DR. T. SEVERIN
Un tânăr de 19 ani, care ar fi ştampilat două buletine de vot pentru Senat, a fost reclamat la Poliţie. Bărbatul a fost observat de unul dintre membrii comisiei din Secţia 42 din Drobeta Turnu-Severin.
"La baza incidentului a stat o eroare a unuia dintre membrii comisiei care i-ar fi dat tânărului două buletine de vot pentru Senat şi unul pentru Camera Deputaţilor. Membrul comisiei a precizat că buletinele sunt foarte subţiri şi că nu şi-a dat seama că sunt două", a precizat Karin Sică, purtător de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
IAŞI
Un tânăr care şi-a fotografiat buletinul de vot este cercetat de poliţişti. El este suspectat de reprezentanţii unui partid politic de faptul că în acest fel intenţiona să probeze opţiunea electorală în scopul obţinerii de avantaje materiale. Deşi varianta ca tânărul să fi fotografiat buletinul doar din dorinţa de a avea un suvenir de la alegeri este cea mai plauzibilă, poliţiştii cercetează cazul. (C. C. Popa)
PRAHOVA
Numeroşi prahoveni au fost sfătuiţi telefonic să nu plece de acasă în ziua votului, pentru că le-ar putea fi jefuite locuinţele. Conform unui comunicat al Poliţiei Române, prahovenii erau sunaţi de persoane care susţineau că sunt poliţişti şi care le recomandau să nu plece de acasă la 30 noiembrie pentru că le-ar putea fi spartă casa. Altor prahoveni li s-a comunicat tot telefonic faptul că au câştigat un premiu şi că ar trebui să stea acasă în ziua de 30 noiembrie pentru a primi ce au câştigat. (Laura Calciu)
CĂRŢI DE IDENTITATE
Aproximativ 10.000 de acte de identitate au fost eliberate în ultimele 24 de ore la nivelul Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (INEP) şi al serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor, inclusiv cel al municipiului Bucureşti, informează MIRA. Au fost eliberate în perioada 29 noiembrie (după ora 13:00)-30 noiembrie (până la ora 12:00) 9.794 de acte de identitate, dintre care 570 sunt cărţi de identitate provizorii. La nivelul Capitalei, au fost emise 1.554 de acte de identitate, din care 1.442 de cărţi de identitate şi 112 cărţi de identitate provizorii.
BACĂU
Un număr de 12 secţii de votare, majoritatea din municipiul Bacău, au rămas fără curent electric în jurul orei 14:00, în urma unei pene de curent care a afectat zona de nord a oraşului Bacău şi comuna Traian. În comuna Traian au rămas fără energie electrică toate secţiile de votare, în timp ce în municipiul Bacău a fost afectată toată zona de nord, unii preşedinţi ai secţiilor de votare fiind nevoiţi să aprindă lumânări pentru ca procesul electoral să nu fie afectat. Situaţia s-a remediat după circa două ore, iar procesul de votat nu a fost afectat.
NĂVODARI
Reprezentanţii PSD Năvodari au reclamat la Poliţie o tânără de 17 ani care ar fi dat bani unor alegători, din partea PNL, pentru ca aceştia să voteze cu candidaţii acestei formaţiuni. Fata este acum cercetată pentru că asupra ei s-au găsit cărţile de identitate a 46 de alegători. Adolescenta nu a recunoscut acuzaţia, dar a fost totuşi amendată pentru că deţinea buletinele altor persoane. Cercetările continuă pentru a afla cum a intrat tânăra în posesia cărţilor de identitate. Reprezentanţii PNL neagă că ar fi vorba despre o reprezentantă a partidului. (Emilia Sava)
PITEŞTI
Ştireanu contra Boureanu şi Cinteză. Candidatul PSD la Senat în Colegiul 4 Piteşti, Octavian Ştireanu, a depus ieri o plângere penală la Poliţie împotriva lui Cristian Boureanu, candidat la Camera Deputaţilor în Colegiul Piteşti Sud, şi Mircea Cinteză, candidat PD-L la Senat tot în Colegiul 4 Piteşti. Ştireanu afirmă că "mai mulţi piteşteni au fost sunaţi şi li s-a pus pe telefon un mesaj înregistrat în care erau îndemnaţi să voteze cu candidatul PD-L Cristian Boureanu şi cu candidatul PD-L Mircea Cinteză". Plângerea a fost înregistrată la IJP Argeş. (E. Cârstea)
IAŞI
O familie din Iaşi a reclamat faptul că pe listele permanente au fost trecute mai multe persoane decât se află în apartamentul în care locuieşte. Soţii Sorin şi Marcela Chiriac afirmă în sesizarea depusă la secţia de votare 107, de la Şcoala Generală nr. 21 "Ion Neculce", că pe listele permanente de votanţi figurează, alături de mama lor, alte trei persoane, care nu există. "Când am ajuns la secţia de vot, ultimii doi votaseră deja, ceea ce înseamnă că au buletine false sau este un aranjament pentru obţinerea unor voturi în plus" – susţine familia Chiriac.
Citește pe Antena3.ro