x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

21 Mai 2009   •   00:00

21 mai 2009



PREZENŢĂ MARE LA VOT
Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat ieri că prezenţa la vot, la alegerile europarlamentare, ar putea fi mai mare decât estimările iniţiale. Şi asta pentru că românii pot vota oriunde în ţară, şi nu doar la secţiile unde sunt arondaţi, cum a fost la alegerile generale din toamna trecută. "Oamenii trebuie să ştie că, dacă au buletinul la ei, pot vota oriunde, fără să fie condiţionaţi, ca la alegerile generale", a afirmat Flutur. El estimează o prezenţă la vot de aproximativ 30%-35% la alegerile europarlamentare de la 7 iunie. "La început era şi mai puţin. Cu cât apare miza, apare şi interesul oamenilor de a se merge la vot", consideră Flutur.

ATAC PNL LA BĂSESCU
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a acuzat pe şeful statului că "se prostituează pentru un pumn de voturi". El a făcut referire la declaraţiile de la Paris prin care Traian Băsescu se arăta el însuşi dezamăgit că a adus PSD la guvernare. "Umilitoare mi se pare situaţia unui preşedinte al României care, în curtea Ambasadei de la Paris, în faţa a 70-100 de cetăţeni români care trăiesc acolo, se milogeşte pur şi simplu, se prostituează electoral, văicărindu-se că are un Guvern în ţară pe care de fapt nu-l doreşte, care nu-l reprezintă. Nu e normal ca preşedintele României să se prostitueze electoral pentru un pumn de voturi şi să denunţe şi să regrete şi să se autoflageleze la Paris pentru ceea ce a făcut în România", a spus liderul PNL.

ŞEDINŢĂ CSAT
CSAT se reuneşte astăzi în şedinţă, pentru a discuta despre înzestrarea Armatei României, informează Preşedinţia. CSAT a discutat, la 24 aprilie, despre înzestrarea Armatei, hotărând însă să amâne aprobarea planului de înzestrare a Armatei pentru o şedinţă viitoare, după ce acesta va fi discutat în Guvern. Preşedinţia menţiona, la acea dată, că a fost adoptată Strategia de înzestrare a Armatei. Această strategie stabileşte obiectivele şi priorităţile pe termen mediu şi lung ale înzestării şi care reprezintă, totodată, baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale.

"ACVILA", LA AUDIERE
Fostul şef al unităţii speciale Acvila, Valeriu Mihai, a solicitat Comisiei de apărare din Senat să fie audiat în legătură cu activităţile desfăşurate de structura pe care a condus-o. Mihai Valeriu a precizat ieri pentru Mediafax că a trimis, prin intermediul unui ONG, o scrisoare în care solicită să fie audiat pentru a explica "povestea cu această Acvila". El a spus că vrea să prezinte "celor în drept" faptele aşa cum sunt, nu prin "telefonul fără fir". Pe de altă parte, Comisia de apărare a Senatului a fost sesizată, de către un fost angajat al unităţii speciale Acvila, cu privire la acuzaţiile aduse acestei unităţi de către şefii Jandarmeriei.

LEGE DE ABILITARE
Guvernul a adoptat ieri proiectul legii de abilitare a Executivului pentru emiterea de ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare. Decizia va permite efectuarea unei noi rectificări în perioada de vară a bugetului de stat şi a celui privind asigurările sociale. Proiectul de lege va fi transmis Senatului, ca primă Cameră decizională, în vederea dezbaterii în procedură de urgenţă.

CODURI RETRASE

Guvernul a decis ieri retragerea din Parlament a proiectelor iniţiale ale Codurilor Penal şi Civil, în vederea asumării răspunderii asupra noilor texte. "Secretariatul General al Guvernului va trimite o scrisoare Secretariatului General al Senatului, solicitând retragerea acestor proiecte de lege, cele pentru care mai multe ONG-uri au depus sesizări. Acest fapt a fost posibil, pentru că aceste proiecte încă nu intraseră în dezbaterea parlamentară. Astfel, rămân valabile proiectele Codurilor Penal şi Civil care au fost discutate în cele două comisii parlamentare", a declarat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: politic