x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

31 Oct 2009   •   00:00
ULTIMATUM PSD
PSD i-a cerut ieri preşedintelui Băsescu să desemneze până la 14 noiembrie un premier agreat de majoritatea parlamentară. La această dată expiră interimatele miniştrilor PD-L la cele opt ministere deţinute anterior de social-democraţi. În privinţa noului Guvern, atât PSD, cât şi PNL au susţinut ieri că în locul celor 12 miniştri respinşi în comisii ar trebui de-semnaţi alţii de Lucian Croitoru. De altfel, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a declarat ieri, după discuţiile cu PSD, că problemele cu care se confruntă România nu pot fi rezolvate de un singur partid, ci este nevoie de o coaliţie de forţe care să se asigure că are soluţii pentru situaţia economică.

COMPROMIS ÎN UE
România s-a întors din capitala Belgiei cu veşti mulţumitoare pe majoritatea dosarelor de interes, a apreciat preşedintele Băsescu. În privinţa intervenţiei pentru diminuarea crizei economice, Băsescu a spus că "din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt în regulă. Consiliul European nu va opta pentru declanşarea procedurii de ieşire a Guvernului din strategia de intervenţie pentru diminuarea efectelor crizei". Încheierea ratificării Tratatului de la Lisabona, strategia pentru diminuarea efectelor crizei economice şi contribuţia fiecărui stat membru la programul privind schimbările climatice destinat statelor ce nu fac parte din UE au fost cele mai importante teme asupra cărora liderii europeni s-au pus de acord la sum-mit-ul de la Bruxelles. (Irina Cristea)

×
Subiecte în articol: politic